Apariția unui nou membru în familie reprezintă o schimbare majoră pentru părinți. Aceasta, pe lângă lacrimi de fericire, aduce și unele griji, preocupări și probleme. Constipația este unul dintre cele mai discutate subiecte în rândul proaspeților părinți. Numai o mamă știe câtă bucurie aduce simplul fapt că bebelușul a făcut caca, deoarece foarte mulți nou-născuți se confruntă cu constipație, ceea ce înseamnă mult plâns și durere.
Ce este constipația
E bine de știut că frecvența scaunelor la bebeluș diferă în funcție de tipul de alimentație și nu trebuie asociată neapărat cu constipație. Un bebeluș alăptat la sân poate avea scaun la fiecare masă, dar este absolut normal și dacă face caca o dată la câteva zile. Laptele matern este mai ușor digerat decât cel formulă, de aceea nu este absolut nici o problemă dacă scaunul apare o dată la 7 zile. Un bebeluș hrănit cu lapte formulă este bine să aibă scaunul în fiecare zi, acesta fiind în general mult mai predispus să dezvolte probleme cu digestia.
Constipația se manifestă atunci când observăm că bebelușul are un disconfort, burta îi este tare, plânge și se înroșește pe față atunci când vrea să facă caca. Cel mai important aspect în acest sens este consistența tare și uscată a scaunului. Chiar și așa, înainte de a încerca să găsim soluții pentru rezolvarea problemei, este indicată o discuție cu medicul pediatru.
Care sunt cauzele constipației la bebeluși
Când vine vorba de constipație la bebeluși, cauzele țin de nivelul de hidratare și de alimentație.
De asemenea, constipația poate fi cauzată și de încetinirea activității musculaturii intestinale, apărută în urma unor tratamente medicamentoase, a unor afecțiuni neurologice, probleme endocrine sau metabolice. Constipația poate fi cauzată și de sindromul de colon iritabil.
citește și: Boli care se acutizează vara la copii
Cum tratăm constipația la bebeluși
Până la vârsta de 6 luni, cea mai bună metodă de prevenire și tratare a constipației este alăptarea la sân. Dacă nu este alăptat, este indicat să alegem o formulă de lapte potrivită nevoilor bebelușului și să preparăm urmând instrucțiunile.
După vârsta de 6 luni, odată cu începerea diversificării, este foarte important să îi oferim copilului cantitatea suficientă de apă, dar și alimente din toate categoriile. Piureurile de fructe, legumele crude, cerealele integrale vor ajuta la reglarea tranzitului intestinal.
O altă modalitate de a preveni și trata constipația este masajul la burtică. Mișcarea picioarelor imitând mersul pe bicicletă este extrem de benefică în acest sens. De asemenea, masajul la burtă, în sensul acelor de ceasornic, ajută la eliminarea scaunului. Sunt indicate și băile călduțe, care relaxează și calmează.
Important! Informațiile din acest articol nu țin locul consultației la medic. Pentru îndrumare și tratament, trebuie să ne adresăm unui specialist.
Sursa foto – Unsplash