Păturele pentru bebeluși – care sunt cele mai potrivite

Dacă te pregătește să devii mămică sau trebuie să mergi în vizită la un nou-născut, cu siguranță te gândești să cumperi și o păturică. E bine să știi că orice bebeluș are nevoie de o pătură care să-i asigure confortul din burtica mamei. De aceea, aceasta trebuie să fie călduroasa, din materiale prietenoase cu pielea sensibilă a nou-născutului, dar și să fie frumoasă și potrivită ca dimensiune.

Păturele pentru copii sunt indispensabile într-o casă unde există bebeluși, dar care sunt cele mai potrivite și cum să le alegi, citește în acest articol!

Pentru a dormi bine și a se simți confortabil, orice bebeluș are nevoie de o păturică. Mai mult chiar, o pătură calitativă îl va ajuta pe micuț să se liniștească dacă este agitat și să adoarmă mai repede. Această păturică se păstrează nu doar în pătuțul copilului, ci și în cărucior sau în alt loc unde stă cel mic.

Caracteristicile unei pături potrivite pentru bebeluș:

  • Este moale
  • Este plăcută la atingere
  • Este călduroasă
  • Permite trecerea aerului
  • Este ușoară
  • Nu provoacă alergii
  • Este ușoară de utilizat
  • Se spală ușor
  • Absoarbe umezeala și o elimină rapid
  • Are dimensiunea potrivită

Păturele din bumbac

Cele mai cunoscute păturele sunt cele din bumbac, o fibră naturală, care tine copilului de cald și îl apără de vânt sau îl protejează de razele puternice ale soarelui. Această păturică este potrivită în orice anotimp, căci fiind confecționată din fibră naturală, lasă pielea să respire și previne apariția iritațiilor pe pielea bebelușului.

Păturele din lână

Păturile din lână sunt ideale în sezonul rece. Acestea sunt foarte călduroase, îi oferă copilului confort și ajută la reglarea temperaturii corpului. E bine de știut că lâna este un material cu proprietăți antibacteriene, nu absoarbe praful și nu capătă miros neplăcut, de aceea păturele din lână nu trebuie spălate foarte des.

Păturele tip cocon

Aceste păturele sunt potrivite pe perioada rece a anului, căci ține de cald nu doar în zona picioarelor, ci și în cea a capului. Păturica tip cocon este utilizată cel mai des în pătuț, cărucior sau scoică.

Păturele tip sac de dormit

Dacă îți dorești să-i conferi bebelușului un confort sporit în timpul somnului, nu vei da greș cu o păturică tip sac de dormit. Aceasta are un fermoar care se poate închide în perioada rece a anului, iar când e cald, protejează doar piciorușele celui mic. Păturica poate fi utilizată atât în cărucior, cât și în pătuțul copilului.

Atunci când alegem păturele pentru bebeluși este foarte important să optăm pentru materiale calitative, naturale. Cele din materiale sintetice le-ar putea face mult rău. De asemenea, și păturele din blană nu sunt o idee bună, căci firele ar putea ajunge în nasul, gura sau ochii bebelușului. În acest sens ar trebuie evitate și cele cu franjuri sau ciucuri.

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.