Interpretul de muzică populară, Gabriel Nebunu, a povestit detalii noi despre copilăria sa în cadrul interviului Istoriile Gloriei de la NTV Moldova.
Artistul a avut parte de experiențe traumatizante în copilărie, care l-au marcat pentru toată viața.
”Părinții mei nu au venit niciodată la nici un matineu la grădiniță. Toți copiii erau fotografiați, dar eu eram singur. Mama mea lucra la spital, nici nu o lăsau să vină la matinee, iar tata nici măcar nu știa unde se află grădinița. Eu mereu spun tinerilor părinți să nu facă așa, pentru că asta lasă traume. Le zic să lase tot și să meargă să-și susțină copiii.”
Gabriel a mai mărturisit că, atunci când era tachinat de colegii din școală, nu obișnuia să se plângă nimănui, nici măcar fratelui mai mare. „Atunci, în copilărie, parcă îmi era rușine să mă duc să-i spun fratelui că am vreo problemă. Acum i-aș cere ajutorul, pentru că gândesc altfel. Și mi-aș fi dorit să am mai mulți frați și surori, dar știu că voi avea eu mulți copii. Aș vrea măcar 4.”
Gabriel Nebunu a devenit cunoscut la vârsta de 13 ani datorită show-lui televizat Moldova are Talent.