Primul weekend din acest noiembrie vine cu evenimente frumoase. Poți merge cu întreaga familie pentru a te bucura din plin de momentele petrecute împreună în afara casei, pentru a socializa și a cunoaște oameni noi. Iar copiii vor avea parte de experiențe noi și cu siguranță nu vor uita acest weekend.
SÂMBĂTĂ, 5 NOIEMBRIE
Motanul Încălțat, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, ora 11:00
Motanii sunt poznaşi şi curajoşi. Dar dacă mai încalţă şi cizmuliţe roşii… fac adevărate minuni! Să vezi şi să nu crezi! Motanul încălţat în cizmuliţe roşii face atâtea pozne şi chiar minuni, încât îi cucereşte pe împărat şi pe fata acestuia. Şi toate astea nu pentru sine, ci pentru stăpânul său, pentru că Motanul este bun la inimă şi îşi doreşte stăpânul fericit. Ce minunat e să doreşti fericire aproapelui!
Jack și vrejul de fasole, Teatrul „Alexei Mateevici”, ora 11:00, 13:00
Universul magic al copilăriei te invită să parcurgi și să urmărești pățaniile lui Jack și ale mamei sale, în spectacolul „Jack și vrejul de fasole”, un basm vechi de peste cinci mii de ani. O poveste care înfruntă timpul, cu un personaj hazliu, vioi, pe care copiii îl vor îndrăgi și îl vor susține în aventurile sale. Prețul unui bilet: 80 lei copii/80 lei maturi.
Show din inimă, ora 14:00, Teatrul Fără Nume
Începe weekend-ul cu buna dispoziție. Vino cu familia să vezi un spectacol cu artiști de circ – clovni, jongleri, animatori pe picioroange, dresori de animale și roboți adevărați. Un show din inimă, pentru mici și mari!
DUMINICĂ, 6 NOIEMBRIE
Premieră! Aventurile peștișorului azuriu, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, ora 11:00, 12:30
Costul unui bilet: Copii – 100 lei, Maturi – 100 lei
Parte dreaptă, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”, ora 11:00
Dacă o stare de bine pentru mine este una de rău pentru tine, iar o soluționare pozitivă pentru tine este una negativă pentru mine, cum poți împăca două atitudini ireconciliabile, ca toată lumea să fie împăcată? Consensul acestei dileme aparent irealizabil încearcă să-l găsească personajele din noua piesă a lui Nicolae Rusu „Parte dreaptă”.
Show din inimă, ora 14:00, Teatrul Fără Nume
Începe weekend-ul cu buna dispoziție. Vino cu familia să vezi un spectacol cu artiști de circ – clovni, jongleri, animatori pe picioroange, dresori de animale și roboți adevărați. Un show din inimă, pentru mici și mari!
Peripețiile lui Prepeleac, ora 15:00, Cinematograful „Odeon”
Teatrul CREARTSHOW vă invită cu mare drag la spectacolul Peripețiile lui Prepeleac. Un spectacol interactiv și distractiv recomandat copiilor de toate vârstele. Teatrul CREARTSHOW își propune să aducă în fața spectatorilor, spectacole memorabile, dedicate unui public activ, educat și curios, care își dorește divertisment de cea mai bună calitate. Copiii până la 3 ani intră gratuit.
Organizarea târgurilor cu produse autohtone în sectoarele capitalei, în weekend-ul: 5-6 noiembrie 2022
În weekend-ul 5-6 noiembrie 2022, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace cu produse și mărfuri autohtone. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor autohtoni și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri agricole de sezon.
În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 5 noiembrie 2022, va avea loc târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
În sectorul Botanica, în perioada 5-6 noiembrie, pe bd. Cuza Vodă colț cu str. Independenței, va avea loc Târgul Micilor Antreprenori, organizat de AO ”Garda Națională de Mediu”, în colaborare cu Pretura de sector.
În sectorul Centru, pe adresele: bd. D. Cantemir colț cu str. Ismail, 94, str. Testemițanu, 13 și str. Testemițanu, 30, vor avea loc iarmaroace cu fructe și legume cultivate de producători autohtoni.
Pe str. Tiraspol, 5-9 (în preajma Gării) va avea loc Târgul de vechituri.
În sectorul Râșcani, pe adresele: Calea Orheiului, 109/2, str. Ceucari, 8 va avea loc Târgul producătorilor autohtoni cu fructe și legume.
În același sector, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.
De asemenea, pe str. Andrei Doga, 43/3 și str. A. Russo, 7/2 va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.
Pe str. Miron Costin 13/1 (lângă scuar) va avea loc Târgul producătorilor autohtoni, organizat de AO „Perspectiva”, în colaborare cu Pretura de sector.
Weekend frumos!
Sursa foto – Unsplash