Ce este educația copilului prin metoda Reggio Emilia și ce beneficii are

Copiii noștri trăiesc într-o lume absolut diferită de cea în care am trăit noi. Tehnologia a evoluat atât de mult, încât a dat peste cap nu doar economia, piața muncii sau societatea în general, ci și stilul de viață și metodele de educație. Astfel, copiii de azi au nevoie de abilități care să le permită să se adapteze rapid la noi moduri de viață, la schimbări care se produc peste noapte și să găsească soluții inovatoare pentru orice problemă.

Ce este educația Reggio Emilia

Reggio Emilia este un sistem de educație alternativă dezvoltat în Italia, regiunea Reggio Emilia, după al doilea război mondial, de către Loris Malaguzzi. Aici, un grup de părinți au decis că trebuie să se implice activ în reconstrucția sistemului educațional. Abordarea Reggio Emilia este considerată ca fiind una dintre cele mai bune pedagogii alternative. Majoritatea școlilor din Italia au adoptat aceasta abordare, dar ea este folosită la scara largă în toate zonele globului, inclusiv Singapore, Hong Kong sau SUA.

Abordarea Reggio Emilia se bazează pe învățarea care este centrată în jurul intereselor copilului, este naturală, pornită din curiozitate. Copilul deprinde plăcerea de a învăța și în felul acesta își dezvoltă abilitatea esențială de a învăța pe tot parcursul vieții. Astfel, acesta poate oricând ține pasul cu schimbările din piața muncii, se poate adapta și reinventa oricărui context. De asemenea, învățarea este bazată pe proiecte, care pot fi aplicate imediat în viața cotidiană.

În acest model de educație, copilul are toată libertatea de a explora mediul înconjurător, de a se regăsi pe sine, de a reflecta, lucru care-l va ajuta în viața de adult. Metoda Reggio Emilia se bazează pe comunitate, pe conexiunea copilului cu părintele și învățătorul și pe implicarea acestora în procesul educativ, adaptat nevoilor fiecărui copil în parte.

Curricula Reggio Emilia se formează în mod natural din interesele copilului și ale educatorului făcând procesul de învățare plăcut și natural. Mai mult decât atât, educatorul nu este autoritatea supremă, ci un observator al copilului, un partener de învățare pentru acesta și un creator de relații în cadrul clasei, astfel încât copiii să învețe unii de la alții.

Pe ce principii se bazează metoda Reggio Emilia

  • Fiecare copil este o ființă curioasă și are un potențial nemărginit
  • Educația se întâmplă în context social, în familie
  • Părintele este primul educator și trebuie implicat activ în procesul de învățare al copilului
  • Educatorul este un partener de învățare
  • Educatorul se concentrează pe proces, nu pe rezultate
  • Spațiul în care copilul învață este extrem de important
  • Se oferă o experiență de învățare personalizată și pliată pe nevoile copilului
  • Poemul „100”, scris de educatorul Loris Malaguzzi este poate cel mai important principiu al acestei abordări. Copiilor li se pun la dispoziție activități din diferite domenii, prin care se încurajează creativitatea, cultura generală, încrederea în sine și socializarea.

100

Copilul are o sută de limbaje
O sută de mâini
O sută de gânduri
O sută de feluri de a gândi
De a se juca, de a vorbi
O sută, mereu o sută
De feluri de a asculta
De a se minuna, de a iubi.
O sută de fericiri
Pentru a cânta şi a-nțelege.
O sută de cuvinte pentru a descoperi
O sută de cuvinte pentru a inventa
O sută de cuvinte pentru a visa.
Copilul are
O sută de limbaje şi o sută de sute de sute încă.
Dar… i se fură nouăzeci şi nouă.
Școala şi cultura
Separă capul de corp.
I se spune copilului: să gândească fără să-şi folosească mâinile
să facă lucrurile fără a gândi
să asculte şi nu să vorbească.
Să înteleagă fără a se bucura
Să iubească și să se minuneze doar de Paște și de Crăciun.
I se spune copilului: Să descopere lumea care este deja acolo
și din o suta ei îi fura nouă zeci și nouă
I se spune copilului: Ca munca și jocul
Realitatea și fantezia
Știința și imaginația
Cerul și pământul
Rațiunea și visul sunt lucruri care nu merg împreună
Și când ei spun copilului că nu există o sută
Copilul spune: În niciun caz.
O sută există.

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.