Este sau nu periculoasă ecografia pentru sănătatea mamei și a fătului? Ce spun specialiștii

Odată cu dezvoltarea tehnologiei și a medicinei, femeile însărcinate își pot vedea mai des fătul pentru a se asigura că se dezvoltă bine și este în siguranță. Acest lucru se întâmplă datorită ecografiilor, trei la număr, care sunt obligatorii și asigurate de stat. Ecografia este o metodă neinvazivă de diagnostic și poate oferi informații valoroase, în special când este asociată cu efectuarea altor teste, analize și investigații medicale.

Cu toate acestea, în decembrie 2014, U.S. Food and Drug Administration (FDA), organizația care reglementează medicina în America, a emis un avertisment împotriva ecografiilor prea numeroase în sarcină, nejustificate din punct de vedere medical. Avertizarea FDA nu se referă la ecografii ca metodă de examinare a sarcinii, ci doar la cele făcute pentru a vedea cât mai des copilul.

Oamenii de știință susțin că ecografia reprezintă o metodă de a crea o legătură emoțională mai strânsă între mamă și făt, cât și între tată, care-și poate astfel vedea copilul încă înainte de a se naște. Aceștia recomandă efectuarea a patru ecografii – una pentru confirmarea sarcinii și câte una în fiecare trimestru.

În funcție de cum evoluează sarcina, medicul ar putea recomanda și alte ecografii. Astfel, va fi necesară efectuarea de ecografii suplimentare atunci când există o sarcină cu risc, femeia însărcinată suferă de diabet, hipertensiune sau a avut sarcini anterioare cu probleme. Prin intermediul acestor ecografii se va monitoriza constant sarcina și se va evita apariția eventualelor probleme. La fel, ar putea fi necesară o ecografie și în momentul nașterii.

Eficiența ecografiilor

De-a lungul timpului, s-a demonstrat că ecografia este foarte eficientă pentru a evalua dezvoltarea copilului din burtica mamei, frecvența lui cardiacă, placenta, cordonul ombilical, lichidul amniotic. De asemenea, această este utilă în momentele în care există risc de pierdere sau pentru a detecta eventuale probleme sau anomalii ale organelor copilului. Prin intermediul ecografiei poate fi stabilită și o eventuală patologie uterină – fibrom uterin sau malformații. Tot la ecografie, în al doilea trimestru, viitorii părinți vor afla și sexul copilului.

În cazul în care vor fi depistate probleme sau anomalii în timpul ecografiei, medicul va indica efectuarea altor investigații.

Ecografia este un examen cu unde ultrasonore de o amplitudine joasă care circulă prin ţesuturile moi, generând imagini. Chiar dacă este o metodă neinvazivă ce nu radiază și nu pune în pericol sănătatea mamei sau a bebeluşului, această nu trebuie efectuată prea des. În acest sens, este indicată moderația!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.