Natalia, pentru început, spune-mi cum îmbini maternitatea și cariera?
Activitatea mea de blogger și de fotograf, dar într-un cuvânt de freelancer, se combină perfect cu rolul de mamă, deoarece îmi oferă un program flexibil lucrând de acasă. Copiii mei sunt mari deja și e mult mai simplu. Era mult mai greu atunci când eram în concediu de maternitate, dar nu a fost imposibil. Se întâmplă să am ședințe foto și în weekend. Dar copiii sunt extrem de înțelegători. Astfel au și ei ocazia să petreacă timp cu tati. Activitatea aceasta îmi oferă libertate și atunci când cea mică trebuie să rămână acasă din cauza îmbolnăvirii. Atunci pot transfera lucrul pe altă zi, sau dimineața devreme. Acesta este un avantaj foarte mare. Și îmi doresc să mențin această activitate și pentru perioada când fetița va merge la școală. Astfel îi voi putea oferi suport în această etapă nouă pentru ea.
Care sunt, în opinia ta, calitățile unui părinte bun?
Un părinte bun trebuie să tindă să crească odată cu copilul – să se dezvolte emoțional! Anume odată cu apariția unui copil ni se oferă ocazia să ne autocunoaștem, să înțelegem ce nu e ok cu noi și să schimbăm aceste lucruri. Un părinte bun acceptă imperfecțiunile sale și ale copilului, înțelege că este important să se autoeduce înainte să-și educe copiii. Să accepte toată gama de emoții ale copilului și să nu încerce să le reprime. Un părinte bun renunță să se privească precum o superioritate a copilului. Încearcă mereu să comunice deschis și să țină cont de părerea copilului. Este prezent în viața copilului nu doar fizic, ci și emoțional. Și evident, un părinte bun trebuie să aibă grijă și de propria fericire, deoarece nu poți accesa intrumentele pozitive de parentare atunci când ești mereu nefericit și nemulțumit de propria viață.
Apropo de propria fericire… Vorbești deseori despre un egoism sănătos.Ce înseamnă pentru tine să fii egoistă în sensul sănătos al cuvântului? Ai fost din start așa, sau a trebuit să-l înveți și tu?
Nu am fost din start așa. M-am dedicat mult primului copil. Probabil asta vine și din familie, pentru că vedeam aceste lucruri și la mama mea. Evident că la primul copil este și ceva firesc, mai ales în primul an de viață a acestuia. Doar pe parcurs am conștientizat importanța grijii față de propriile nevoi. Am înțeles că, pentru fericirea copiilor mei, trebuie să fiu în primul rând eu fericită. Și odihnită!!! Este important să mă simt nu doar mamă, ci și soție, femeie, prietenă și o persoană care are nevoi și dorințe proprii. Pentru mine acesta nu este un act de egoism, dar, mai degrabă, o investiție în fericirea copiilor și a întregii familii. E despre a-ți împlini nevoile de bază, despre a nu te pune pe ultimul loc, despre a pleca în călătorie fără copii, deși eu ador să merg în călătorie cu ei. Despre a nu te simți vinovată că ai dus copiii la bunica pentru o zi întreagă pentru că tu vrei să stai singură toată ziua și să te odihnești, ori să ieși cu prietenele, sau cu soțul.
Multe protagoniste ale acestei rubrici vorbesc despre răbdare ca despre una dintre cele mai importante calități ale mamelor bune. Tu ești o mamă răbdătoare?
Să fii răbdător încă nu înseamnă că ești un părinte bun! Contează mult cum le faci pe celelalte lucruri. Și acum țin minte când la primul copil, cred că avea vreo 18 luni și făcea foarte multe crize, ascultam un interviu al unei mame publice care spunea: ”maternitatea m-a învățat răbdarea.” Eu tocmai dădeam ochii peste cap pentru că eu, la acel moment, puteam să spun că rolul de mamă m-a făcut isterică și mi-a arătat că eu nu am deloc răbdare. Abia peste câțiva ani, dar mai exact după apariția celui de-al doilea copil, am conștientizat că pot schimba lucrurile. Am înțeles că totul pornește de la mine și de la alegerea mea de a reacționa și că eu doar îmi puneam eticheta că sunt nervoasă. Atunci am început să citesc mult despre autocunoaștere, despre parenting, despre gestionarea furiei și am început să exersez. Și am înțeles că atunci când devii mamă, copilul îți apasă pe rănile din trecut și el este cel care a venit să te schimbe și să te învețe. Mie nu îmi este rușine să admit că am fost o mamă nervoasă. În general, eu am un temperament mai reactiv și chiar și acum gestionez cu mult efort momentele mai dificile. Deci, nu mi se dă ușor să-mi păstrez calmul în anumite situații. Reacțiile mele încă nu s-au automatizat, însă exersez zilnic ca să reacționez cu mai mult calm. Depun efort conștient ca să mă controlez și, evident, nu-mi reușește de fiecare dată. Să fii mamă e extrem de dificil, mai ales dacă ai o abilitate slabă de gestionare emoțională, or anume asta se intensifică atunci când devii părinte. Dar mi-a reușit să însușesc abilitatea de a-mi controla reacțiile. După mine, ele se cultivă încontinuu și copii ne oferă o ocazie foarte bună pentru asta.
Deci, tu ești de părere că răbdarea se învață și poate fi căpătată?
Da. Pe mine m-au ajutat în primul rând cărțile de parenting. Am găsit explicația comportamentelor copiilor și atunci când înțelegi cauza acestora și înțelegi că este ceva firec și trecător, reușești să-ți ajustezi așteptările. Pentru că problema esențială este că avem așteptări prea mari față de copii, față de comportamentele lor, fără să ținem cont de etapa de dezvoltare la care se află. Evident, cărțile de parenting și de autocunoaștere nu te fac instantaneu mai calmă. Am studiat mult despre managementul furiei, despre inteligența emoțională și despre tehnicile de calmare. Și am exersat destul de mult. Creierul a avut totuși programe mai vechi de reacționare și e nevoie de mult timp de exersare conștientă și consecventă pentru a-l reprograma.
Vorbești deschis despre punctele tale slabe. În afară de faptul că spui că ești nervoasă, care ar mai fi ele?
Mă confrunt cu gândirea negativă și stări anxioase, ceea ce, evident, mă afectează în rolul de mamă și nu numai. Dar în ultimii ani am pus accent pe schimbarea tiparelor de gândire și sincer, chiar ador acest proces. O altă latură slabă este organizarea. Deși îmi place să planific, să-mi organizez ziua de fiecare dată, nu îmi reușește să o duc până la capăt și să fac așa cum mi-am planificat. Am și un moto despre mine. Îmi place să organizez dar nu sunt organizată. Știu că mulți cred că eu le reușesc pe toate, însă eu chiar mă confrunt cu time management. Și dacă mi-ar reuși să-mi gestionez mai bine timpul, cu siguranță aș reuși mult mai multe. Și mai am probleme cu consecvența. Nici în ziua de azi nu mi-a reușit să creez o rutină a copiilor și nici măcar un meniu. Sau, de exemplu, să-mi creez mie o rutină pe care să o urmez în fiecare dimineață. Și marea mea durere este procrastinarea. Toate acestea împreună îmi crează anumite probleme în viața mea.
Cu toate acestea, reușești să inspiri foarte multe mămici și chiar ai creat un curs dedicat lor. Despre ce este vorba?
Cursul pe care l-am lansat acum doi ani și îl repet ocazional și anume despre gestionarea emoțiilor și cum să devii un părinte mai calm, destinat mamelor, a venit din dorința de a împărtăși experiența mea legată de transformarea dintr-un părinte reactiv în unul proactiv. A fost un proces lung. Am urmat cursuri, am studiat ghiduri și lectură legată de gestionarea furiei, am exersat și am văzut în timp progres, atât eu cât și cei din familia mea. Pe parcurs, primeam multe mesaje de la alte mame care mă întrebau cum pot fi atât de calmă. Sau îmi povesteau despre problemele lor legate de autocontrol și gestionarea emoțiilor, lucru care le împiedică mult în stabilirea raportului cu copilul și în procesul de creștere. Evident, ei vedeau doar ceea ce este în online și atunci le povesteam despre faptul că nu sunt calmă așa cum pare, sau cel puțin am depus foarte mult efort și a fost nevoie de multă reprogramare a minții ca să ajung în acest punct.
Am decis că vreau să vorbesc mai mult despre aceasta și de acolo a venit dorința mea de a crea acest program, care e și un fel de grup de susținere. Nu este un secret că mamele din societatea noastră sunt mai nervoase și, atunci când nu-ți poți gestiona emoțiile, ajungi să-ți crești copilul doar pe emoții și se apelează frecvent la metode mai puțin pozitive și chiar distructive, dar care nu asigură o comunicare armonioasă cu copilul și nici schimbări în comportament. Respectiv, programul dat conține toată informația care m-a ajutat și pe mine. Povestesc despre diverse tehnici de calmare pe care le-am testat personal, și despre diverse cazuri din propria mea experiență. Iar atunci când cursul este personalizat și bazat pe propria experiență demonstrează și altor părinți că este posibil să faci schimbări și să ajungi să fii un părinte care reacționează cu mai multă răbdare cu copilul. Ceea ce mă bucură foarte mult este că și bărbații se arată interesați de acest curs. (Vezi mai multe detalii despre program AICI).
Recunoști că înveți foarte mult de la alte mame, dar mai ales din cărți. Ne-ai putea recomanda 3 cărți de parenting care sunt foarte bune în opinia ta?
- ”Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Laura Markham. Este cea mai recomandată carte pentru AMBII părinți. Eu chiar recomand să fie citită atât de mamă, cât și de tată. Astfel, părinții ajung pe aceeași undă și încearcă să meargă în aceeași direcție în parentare. Se citește ușor, nu are termeni clinici sofisticați, sunt multe studii de caz. Tot din partea ei recomand “Părinți liniștiți, frați fericiți” – pentru a facilita o relație prietenoasă între frați.
2. ”Creierul copilului tău”, de Daniel Siegal. Informația se procesează nițel mai greu, însă îți oferă atâtea răspunsuri la întrebări legate de comportamentul copilului. După mine, lucrurile se simplifică atunci când părintele studiază procesele neurologice. Cred că subiectul acesta ar trebui să fie predat obligatoriu părinților. Anume atunci părintele ajunge să înțeleagă mai bine comportamentele și emoțiile copilului și își ajustează așteptările în funcție de etapele de dezvoltare.
3. “Vindecarea copilului interior” – deoarece Parenting e în primul autoeducare, astfel încât să fii mai pregătit pentru a crește copilul cu mai multă conștiință. În plus, majoritatea ajungem să parentăm fiind ghidați de rănile (traumele) emoționale din trecut și convingerile părinților pe care le transmitem apoi copiilor noștri.
Natalia, îți mulțumesc!
