De azi, în Republica Moldova începe vacanța de toamnă. Până la data de 30 octombrie copiii vor petrece mai mult timp cu părinții, se vor juca, vor merge la bunici, vor citi sau pur și simplu se vor plictisi. Dacă pentru copii urmează o perioadă interesantă, pentru unii părinți e mai stresantă, căci sunt nevoiți să meargă la serviciu. Cu toate acestea, serile sau în weekend, când sunteți cu toții acasă, este momentul potrivit pentru a petrece frumos timpul împreună.
Iată câteva idei de activități pentru copii în vacanța de toamnă, pe care să le propuneți celor mici pentru a nu se plictisi când stau acasă!
Activități de făcut afară
- Mergeţi în parcul plin de culoare și jucați-vă cu frunze
- Adunaţi frunze pentru o minunată lecţie de botanică despre formele frunzelor
- Utilizați frunzele căzute ca material didactic în învăţarea culorilor
- Mergeți în excursie într-un loc nou
- Vizitați o locație din apropierea localității voastre
- Organizați o ședință foto în natură
- Organizați o vânătoare de comori în grădină/parc
Activități de interior
- Gătiți împreună ceva gustos din mere sau dovleac
- Faceți felinare din dovleci
- Vizionați împreună un desen animat
- Faceți ciocolată caldă și savurați-o în timpul unei discuții de suflet
- Organizați o seară de povești
- Meșteriți decorațiuni
- Faceți ordine în haine și donați-le pe cele mici
- Organizați o ședință foto în casă, la lumina lumânărilor
Altele
- Vizitați un vecin în etate, care locuiește singur
- Mergeți la bibliotecă
- Creați un jurnal de vacanță
Vacanță plăcută!
Sursa foto – Unsplash