Weekendul e despre familie și oameni dragi. Timpul petrecut alături de aceștia este extrem de prețios, de aceea trebuie să avem cât mai des astfel de momente. Odată cu venirea verii, weekendurile le putem petrece în aer liber, cunoscând locuri noi, descoperind sau pur și simplu odihnindu-ne în sânul naturii, la un picnic. Vom crea amintiri plăcute și vom petrece astfel timp de calitate cu familia.
Iată ce sa pui în coș dacă mergi în weekend la picnic și cum să te pregătești pentru acest eveniment!
De ce să ții cont când organizezi un picnic
Nu e complicat să organizezi un picnic, însă sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont:
- Găsește locul perfect
- Pregătește o listă cu activități și jocuri pe care le veți face
- Pregătește mâncarea potrivită
- Nu lua multe tacâmuri și farfurii
- Ia o cremă de protecție solară și soluție contra țânțarilor
- Pregătește coșul pentru picnic
Echipamentul necesar pentru un picnic reușit
Este foarte important ca la picnic să fie prezenți oamenii dragi ție, însă ai nevoie și de echipament, care te va ajuta să organizezi un picnic perfect.
- O pătură sau mai multe
- Un coș de picnic
- O măsuță și scaune pliabile
- Șervețele umede și uscate
- Farfurii și tacâmuri
- O geantă frigorifică
- Un cuțit și scobitori
- Un termos
- Un tirbușon
- Un grătar pliabil cu accesoriile necesare
- O umbrelă de soare
- Șepci și pălării
- Cremă de protecție solară
- Soluție contra țânțarilor
- Jocuri de societate și diverse activități
- Saci de gunoi
- O mică trusă medicală
Ce să pui în coș
Atunci când pregătești coșul de picnic, ține cont de faptul că alimentele puse în el vor petrece câteva ore în căldură, de aceea trebuie să le alegi cu mare grijă. Așadar, alege alimente și preparate mai puțin perisabile, care să reziste mai bine la căldură.
- Fructe și legume, spălate bine de acasă
- Sandvișuri cu muștar, piept de pui rece și legume
- Sandvișuri cu brânză tare, roșii și pesto
- Chipsuri din legume
- Salată de cartofi
- Fursecuri sau biscuiți
- Tot felul de nuci
- Apă plată
- Apă infuzată
Odihnește-te și bucură-te împreună cu familia ta de acest weekend petrecut în sânul naturii, care vă va aduce multă energie pozitivă și voie bună!
Sursa foto – Unsplash