Termometrul cu mercur nu se mai comercializează în farmaciile din țara noastră, dar se găsește încă în foarte multe locuințe. Acest dispozitiv medical, atât de necesar și util uneori, poate fi și extrem de periculos atunci când este spart, iar mercurul din interiorul acestuia este foarte toxic.
Un termometru conține 2 grame de mercur. Atunci când se află în interiorul acestuia, mercurul nu prezintă pericol pentru sănătate, însă expunerea pe termen lung chiar și la niveluri scăzute, poate duce la probleme serioase.
Informații pe care trebuie să le știi despre mercur
- Mercurul este un metal din cele zece substanțe chimice de preocupare majoră de Sănătate Publică la nivel mondial
- Este periculos pentru om sub orice formă și în orice concentrație
- Provoacă otrăviri prin inhalarea vaporilor sau absorbție prin piele
- Afectează sistemul nervos, renal și gastrointestinal
- Mercurul se conține în termometre, barometre, lămpi fluorescente
- Acesta trece din stare lichidă în stare gazoasă la temperatura mai mare de +18ᴼC.
Ce să faci când copilul sparge termometrul cu mercur
Dacă, din întâmplare, copilul sau oricine altcineva a spart termometrul cu mercur, este foarte important să urmezi acești pași pentru a evita intoxicarea cu acesta:
- Sună la 112 și solicită ajutor prin telefon
- Deschide larg fereastra și părăsește încăperea, interzicând oricărei persoane accesul în ea
- Îmbracă mănuşi de cauciuc ori material plastic dacă încerci să strângi mercurul singură
- Folosește un carton ori o bucată de card pentru a colecta mercurul, dar pentru mărgele foarte mici – bandă adezivă, ori foi de hîrtie umede
- Dacă spaţiul este denivelat, folosește o pipetă, bandă adezivă, pară de cauciuc, seringă
- Dacă mercurul s-a scurs pe covor, scoate covorul cu atenție din odaie sau taie secţiunea contaminată
- După ce ai colectat tot mercurul, şterge zona cu o cârpă umedă, apoi tratează suprafața cu o soluție din 40 grame de săpun și 50 grame de sodă alimentară, pe care le dizolvi în 1 litru de apă fiartă răcită ori cu permanganat de caliu
- Plasează mercurul într-un vas cu apă, iar mănușile, cartonul, sticlă spartă, cârpă sau hainele contaminate – pune-le în saci dubli.
- Solicită ajutorul 112 și întreabă unde să predai mercurul colectat și celelalte obiecte
- După ce ai curățat zona, ține geamurile deschise încă 24 de ore.
Ce nu trebuie să faci dacă s-a spart termometrul
- nu atinge mercurul cu mâinile goale, ci doar cu mănuși
- nu arunca mercurul la gunoi
- nu călca pe zona în care s-a scurs mercurul
- nu folosi aspiratorul, vacuum-ul, peria, mop-ul sau mătura
- nu crea praf în încăpere
- nu pune mercurul în chiuvetă sau reţeaua de scurgere în canalizare
- nu spăla haine contaminate cu mercur în maşina de spălat
- nu folosi produse de curăţat de uz casnic pentru a curăţa mercurul, ci doar soluțiile indicate mai sus.
Dacă după spargerea termometrului simți slăbiciune generală, durere la înghițire, durere și sângerare a gingiilor, durere de cap sau abdomen, cel mai probabil te-ai intoxicat cu mercur. În acest caz solicită urgent ajutor medical.
Sursa foto – Unsplash