Anul 2022 este anul naturaleții, chiar și atunci când vine vorba de coafuri. Dacă în 2021 au fost la modă coafurile drepte, scurte, în acest an coafurile se concentrează pe volum. Astfel, dacă vrei să fii în trend, aranjează-ți părul astfel încât să-i oferi cât mai mult volum. Iar dacă îi mai păstrezi și din lungime, vei fi neapărat în pas cu moda.
Dacă nu știi ce coafură să îți mai faci, optează de fiecare dată pentru una medie. Tunsorile scurte nu se potrivesc oricui, iar părul lung nu au prea multe femei răbdare să-l crească. Cu o tunsoare medie vei reuși să arăți bine fără prea mult efort.
Iată ce coafuri se poartă anul acesta!
Bobul ondulat
Bobul ondulat este unul dintre cele mai cool look-uri ale anului 2022. Indiferent de lungimea acestuia, ai grijă să îl ondulezi de fiecare dată când ieși din casă. Poți folosi fie un ondulator, fie diverse metode naturale.
Bobul elegant cu franjuri
Dacă vrei să atragi cât mai multe priviri, alege să-ți faci un bob elegant cu franjuri. Partea din față o poți lăsa mai lungă, în timp ce cea din spate e scurtă, cu fire lăsate și ele de dimensiunea celor din față. E o coafură cu care nu vei trece neobservată.
CITEȘTE ȘI: Ce accesorii de cap sunt la modă anul acesta
Coafură medie
Pentru a fi în pas cu moda, dar și dacă îți place să ai părul mai lung, optează pentru o tăietură medie ondulată și voluminoasă, care atinge umerii. Această coafură se potrivește de obicei oricărei femei, indiferent de forma feței sau culoarea părului.
Păr lung și buclat
Părul lung și buclele moi, cu accente de lumină pe lungime, sunt în vogă anul acesta. Această coafură îți va scoate în evidență cele mai fine trăsături.
Coafură scurtă și ondulată
Chiar dacă îți place să porți tunsori scurte, atunci când îți aranjezi părul, optează pentru bucle. Nu uita că în 2022 acestea se poartă peste tot!
Indiferent de coafura aleasă, important este să te simți bine în pielea ta. Iar dacă ești gata pentru o schimbare, alege coafura care ți se potrivește!
Sursa foto – Unsplash