Victoria Ungureanu este jurnalistă de profesie și de-a lungul timpului a fost implicată în diverse proiecte de la noi din țară. De câțiva ani, însă, este stabilită la București. Victoria are un băiețel de 4 ani, pe nume Ken și este un exemplu care demonstrează cum nu se poate mai bine că #mamapoate!
Victoria, cum te-a schimbat pe tine maternitatea și ce a adus în viața ta?
Maternitatea a adus iubirea necondiționată în viața mea. Risc să spun chiar, că pentru prima dată am simțit iubirea. Până atunci, chiar dacă eram iubită și iubeam (familia), iubirea oricum rămânea a fi la distanță. Din acest motiv focusul meu până atunci era cariera, succesul, recunoașterea, popularitatea – tot ce este în exterior. Eram un om care trăia în viitor. Maternitatea a schimbat ritmul vieții mele și valorile. M-a adus în prezent – am început să trăiesc mai mult în interiorul meu, decât în exterior. Maternitatea, în cazul meu, nu a fost unica transformare. A venit la pachet cu un oraș nou în care eram singură, cu o relație în care mă simțeam singură și apoi cu o despărțire, după care am rămas din nou singură, cu un copil. Toate la un loc, au făcut și fac posibilă în continuare transformarea mea ca om, mamă și ca femeie. Pentru unii va suna straniu, dar sunt foarte recunoscătoare pentru această experiență care m-a trezit, m-a făcut să văd și să simt totul atât de clar. Ultimii 4 ani, mi-au oferit un șir de lecții doar urmărind, simțind și analizând ce mi se întâmplă. Să fii mamă, o mamă conștientă, înseamnă să evoluezi foarte mult. Deși, din păcate, societatea asociază maternitatea doar cu schimbatul pămperșilor. Eu, însă, am convingerea că orice femeie care devine azi mamă, nu va mai fi niciodată femeia de ieri – ea s-a autodepășit.
Tot în această perioadă ai descoperit pasiunea pentru fotografie?
Fotografia a fost mereu cu mine, doar că abia acum mi-am dat seama. Primul aparat foto de familie l-am avut la 11 ani. Din mediul meu, eu am fost prima care a avut o cameră digitală, apoi cea care a avut camere video pe CD, apoi cu stick. Toate mi le cumpăra mama, iar eu fotografiam familia. Nu am simțit niciodată fotografia/videografia ca un job, pentru că am lucrat și gestionat zeci de echipe de fotografi/videografi și niciodată nu m-am gândit că aș putea face din asta un job. În anii de facultate mi-am luat din banii lucrați la un site din Moldova timp de o vară – ghici ce? O cameră foto. Am făcut ceva fotojurnalism și blogging cu acea cameră, apoi m-au pasionat evenimentele și gestionarea proiectelor și am uitat de acel aparat. La București, însă, au început să apară oameni care să-mi solicite asta în baza experiențelor din Moldova (jurnalism, vlogging, organizare și gestionare). Așa am ajuns la fotografie&videografie. Cum am ajuns la PSIHOfotografie, asta este deja o altă întrebare. Deci, fotografia a fost mereu cu mine, m-a găsit și m-a urmărit. Eu doar am ascultat.
De ce PSIHOfotografie?
Acest proiect face parte din propria mea evoluție interioară și exterioară. Este un drum care a început înainte să înceapă drumul fotografiei. Majoritatea proiectelor pe care le-am dezvoltat și pe care le cunoști și tu au fost despre oameni, despre cum pot să pun în valoare frumusețea, talentele și sufletul lor. Asta am simțit că pot face din nou acum cu acest proiect – PSIHOfotografie. Simt că, în sfârșit, este ceva ce îmbină perfect creativitatea și dorința mea de a ajuta oamenii.
Să înțeleg că pasiunea ta este acum job-ul tău full time? Sau mai faci și altceva?
În acest moment eu cred mai mult în misiune, decât în joburi și pasiuni. Joburile și pasiunile se pot schimba și, de obicei, ele se schimbă odată cu evoluția noastră. Misiunea, însă, este ceva ce ne aparține încă de la naștere. Așa că ceea ce pot să recomand oricui este să își descopere misiunea. Ce înseamnă misiunea? Acele lucruri care te fac plină, completă, care te energizează, te entuziasmează, în care simți evoluție, apreciere. Se poate întâmpla ca misiunea să vină singură spre tine prin cererea oamenilor. Așa cum a fost la mine în ultimii doi ani – fotografia și videografia. Cert este că nu trebuie să ne agățăm de nimic… nici de joburi, nici de bani… ci doar să fim atenți la ce simțim, la ce ne face fericiți. Inevitabil, după câțiva pași concreți, Universul îți va oferi din ce în ce mai mult ajutor pentru ca tu să ajungi acolo unde simți că trebuie să fii.
Victoria, îți mulțumesc!