Cum să limităm timpul petrecut seara pe rețelele de socializare

În ultima perioadă nu doar maturii, ci și copiii petrec tot mai mult timp pe rețetele de socializare. Din păcate, acest lucru vine cu numeroase urmări negative pe termen lung pentru ambele părți, în special atunci când se întâmplă seara sau chiar înainte de somn.

Iată ce spun specialiștii în acest sens și ce sfaturi ne oferă despre cum să limităm timpul petrecut seara pe rețelele de socializare!

Cercetătorii susțin că, în ultimii ani, în special din perioada pandemiei de Covid-19, numărul de ore petrecute de utilizatori pe rețelele de socializare este într-o continuă creștere. Astfel, timpul petrecut pe internet la nivel global este mai mult decât dublu, el variind între 50-70%. Conform specialiștilor, marea majoritate a persoanelor care petrec extrem de mult timp în lumea virtuală nu realizează acest lucru.

Semne care arată dependența de online

Din cauza numărului mare de persoane care sunt mult mai active online decât offline, a fost făcută publică o listă cu semnele care arată dependența de rețele:

1.Gândul constant la social media sau dorința de a utiliza social media;
2.Furie sau agitație atunci când trebuie să te îndepărtezi de dispozitivul tău;
3.Ascunderea utilizării rețelelor sociale;
4.Simptome fizice, cum ar fi lipsa somnului, pierderea sau creșterea în greutate sau faptul că nu mai acordați atenție igienei personale;
5.Slabă concentrare și memorie;
6.Stări de spirit irascibile sau izolare socială;
7.Probleme la locul de muncă sau la școală;
8.Apariția altor probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia sau anxietatea.

Ce e de făcut?

Să renunțăm în totalitate la rețelele sociale este un lucru aproape imposibil, în condițiile în care tehnologia avansează în fiecare zi, iar multă informație prețioasă se află chiar în smartphone. Dar să reducem timpul de utilizare a dispozitivelor moderne este destul de ușor, în special dacă ne dorim să facem acest lucru seara.

1.Stabilește o oră la care în fiecare zi să renunți la telefon sau la a folosi tableta/calculatorul. Respectă această oră si indiferent de cât de greu îți este, renunță la aceste dispozitive pe un anumit termen
2.Înlocuiește telefonul cu o carte
3.Fă cele mai importante treburi, dă telefoane, transmite emailuri în prima parte a zilei
4.Fă o delimitare între job și timp personal. Jobul – până la ora 17:09, familia și timpul personal – după ora 17:00, perioadă în care poți renunța și la rețelele de socializare.
5.Dacă nu poți renunța la rețelele sociale seara, mergi la plimbări lungi. Acestea te vor ajuta să observi cât de frumoasă e lumea, dar și să petreci timp cu tine însuți.

Familia, prietenii, socializarea, timpul petrecut cu tine însuți fac viața frumoasă, nu ceea ce se întâmplă dincolo de ecrane!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.