Azi începe Săptămâna Albă, perioada de pregătire pentru Postul Mare sau Postul Paștelui. Această săptămână vine în ajutor organismului, care se va obișnui cu trecerea de la carne, la alimente vegetale, trecând printr-o săptămână de brânzeturi, ouă, pește, lactate. Totuși, e bine să știm că nu trebuie să facem abuz de aceste produse, ci să le consumăm cu moderație. Astfel, vom intra mult mai ușor în Postul Mare și organismul nostru va fi pregătit pentru cele 40 de zile de restricție de la unele alimente.
Iată câteva idei de rețete cu lactate și pește, pe care să le pregătești în Săptămâna Albă și cu care să-ți alinți familia în această perioadă!
Salată cu spanac și brânză feta
Pentru a face această salată delicioasă, amestecă într-un bol: frunze de spanac, ouă fierte tari și tăiate cuburi, migdale crude, brânză feta tăiată cuburi, ulei de măsline, oțet balsamic, sare, piper.
citește și: Rețete pentru perioada diversificării
Chifteluţe din peşte
Pentru a face chifteluțele, fierbe un kg de pește dezosat, apoi mărunțește-l. Amestecă-l cu două cepe și doi cartofi dați prin mașina de tocat și adaugă pătrunjel și mărat tocat fin. Amestecă toată compoziția cu un pic de piper negru, două ouă și sare, apoi modelează chifteluțele și rostogolește-le prin făină. Prăjește-le în ulei încins și servește-le ca atare, cu legume proaspete alături sau cu piure de cartofi.
citește și: Rețete de dulciuri sănătoase homemade
Budincă de cartofi și telemea
Fierbe 500 grame de cartofi în coajă, apoi curăță-i și taie-i felii. Tapetează o tavă cu unt și pesmeți măcinați, apoi un pune un strat de felii de cartofi, unul de brânză rasă, unul de cartofi, unul de smântână. Bate trei ouă cu un pic de sare şi toarnă deasupra. Dă budinca la cuptor până se rumeneşte. O poți consuma atât fierbinte, cât şi rece.
citește și: 5 rețete cu ou, potrivite pentru copiii de toate vârstele
Sursa foto – Unsplash