Cum să arăți bine în fotografiile de Revelion. TRUCURI UTILE

Multora dintre noi nu prea ne place cum arătăm în fotografii, chiar dacă în realitate suntem mulţumiţi de exteriorul nostru. În perioada sărbătorilor ne facem mai multe poze decât de obicei, de aceea există câteva trucuri pentru a ieși așa cum ne dorim. Totul se învață!

Iată cum să arăți bine în fotografiile de Revelion și de ce să ții cont!

POZIȚIA CORPULUI

Ochii închiși, lumina prea slabă, zâmbetul forțat – sunt doar câteva gafe care pot strica o fotografie. Primul lucru pe care îl facem e să dăm vina pe faptul că nu suntem fotogenici sau că nu ştim să pozăm. Totul se rezolvă, dacă ţinem cont de poziţia corpului şi a feţei. Poziţia ideală pentru fotografie este să ţii bărbia dreaptă sau înclinată lejer spre unul din umeri. Încă un truc care te poate salva e să apeși limba pe cerul gurii atunci când zâmbești.

ZÂMBEȘTE

Apropo de zâmbet, acesta este foarte important. La fel de important e să zâmbești şi cu ochii, nu doar cu buzele. Nimic nu înfrumuseţează o persoană mai mult decât un zâmbet firesc, care să transmită fericire şi un aer degajat. Bineînţeles, e nevoie şi de curaj. Nu-ți fie frică să experimentezi, să fii jucăușă şi mereu diferită.

AI GRIJĂ LA LUMINĂ

Cel mai important ingredient pentru orice poză este lumina. Fie că vorbim despre cea naturală sau despre cea artificială, ai grijă să cadă mereu pe faţă, astfel încât să nu apară umbre. Se spune că Sophie Loren călătorea mereu cu echipa personală de lumini. Actriţa ştie că nimic nu strică un chip frumos mai mult decât o iluminare proastă, mai ales pe măsură ce înaintezi în vârstă.

Fotografiile pot fi distractive, nu neapărat serioase şi perfecte. Iar pentru ca să obţii acea libertate, exersează mult în faţa oglinzii şi îndrăznește să faci cât mai multe poze. Şi în acest caz, practica bate teoria!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.