Știai că în perioada sărbătorilor de iarnă, o gospodărie aruncă aproximativ 15% dintre mâncărurile pregătite. Ai citit bine! De sărbători avem tendința să facem excese, iar mâncarea nu este o excepție. Din acest motiv, foarte multe produse sau feluri de mâncare ajung la coșul de gunoi. Însă în această perioadă nu mâncarea este cea mai importantă. Importanți sunt oamenii dragi alături, pacea din locuință și liniștea sufletească.
Pentru a evita risipa alimentară de sărbători, îți propunem câteva sfaturi!
Fă o listă de cumpărături
De obicei, când mergem la magazin, obișnuim să cumpărăm nu doar cele necesare, ci și ceea de ce nu prea avem nevoie. Din acest motiv, pentru a nu cumpăra mai mult decât trebuie, înainte de a merge la cumpărături, fă meniul și lista ingredientelor necesare pentru bucatele pe care le vei pregăti și respectă planul.
Depozitează corect alimentele
Atunci când cumperi alimente pentru mai multe zile, trebuie să le depozitezi corect pentru a nu mucegăi sau altera. Astfel, alimentele care se consumă rapid, pune-le în sertarele de pe ușa frigiderului. Legumele și fructele – în compartimentele speciale. Pe raftul de jos – carnea, peștele, laptele și ouăle. Pune roșiile, cartofii, bananele, ceapa și usturoiul în cămară sau debara. Iar salata și verdețurile – într-o caserolă în frigider.
Nu pregăti multe feluri de mâncare
Dacă ai ținut post, la Crăciun ai vrea să mănânci de toate, dar fii realistă, nu poți mânca toată ziua. Iar atunci când combini mai multe feluri de mâncare, tot tu vei avea de suferit. De aceea, pregătește doar câteva bucate proaspete, inclusiv salate din legume crude și bucură-te de compania celor dragi.
Reciclează mâncarea neconsumată
Cu siguranță îți rămân resturi de carne sau pâine neconsumată. Nu le da la gunoi, ci reciclează-le. Din pâine poți face pesmeți sau crutoane pentru supă, din legume – supă-cremă sau ciorbă, din fructele ușor pălite – pireu, suc sau compot, iar carnea și garniturile de legume sunt ideale pentru sandwich sau quiche.
Congelează mâncarea rămasă
Dacă ți-a rămas mâncare și nu știi ce să faci cu ea, pur și simplu congeleaz-o. Nu aștepta să se altereze, ca apoi să o arunci. Atunci când este pusă la congelator, mâncarea își păstrează termenul de valabilitate, însă ai grijă să nu uiți de ea.
Sărbători luminate!
Sursa foto – Unsplash