Cinci rețete de înghețată homemade, bună și pentru copii

Vara simțim cu toții nevoia de a ne răcori cu o înghețată, iar copiii pur și simplu adoră acest aliment. Din păcate, majoritatea înghețatelor din comerț sunt pline de chimicale și pot face rău celor mici. Există însă o alternativă – înghețata făcută acasă, care poate fi mâncată la orice oră și în orice cantitate.

Iată cinci rețete de înghețată homemade, bună și pentru copii, pe care o poți prepara chiar împreună cu ei în zilele toride de vară!

Înghețată din pireu de fructe

Ai nevoie de: forme pentru înghețată, apă, fructe, suc de portocale, miere.

Taie fructele în bucăți mici și pune-le într-o cratiță. Acoperă-le cu apă și lasă compoziția la foc mic aproximativ 5 minute, până când fructele se sfărâmă. Lasă apoi fructele să se răcească, după care pune-le în blender și amestecă bine. În piureul obținut mai poți adăuga puțin suc de portocale sau apă. Pentru mai multă dulceață, adaugă miere Pune conținutul în forme şi dă la congelator pentru cel puțin 4 ore.

Înghețată cu ciocolată

Ai nevoie de: un iaurt degresat, extract de mentă, extract de vanilie, miere, un praf de sare și puțină ciocolată. Amestecă bine toate ingredientele, cu excepția ciocolatei. Toarnă compoziția în forme și pune la congelator pentru puțin timp. Topește ciocolata și adaug-o peste înghețată, după care o poți pune din nou la congelator pentru încă două ore.

Înghețată din fructe congelate

Ai nevoie de: fructe congelate, ciocolată, forme pentru înghețată

Dă prin blender fructele congelate, apoi toarnă compoziția în formele pentru înghețată și dă-le la congelator pentru câteva ore. Topește ciocolata, scoate înghețata din forme și toarnă deasupra ciocolata sau treci înghețata prin ea. Dă din nou la congelator.

Înghețată din suc proaspăt

Ai nevoie de: 600 ml de suc proaspăt și forme de înghețată

Stoarce sucul din fructele preferate ale copilului: portocale, mere, ananas, căpșuni. Toarnă-l în formele de înghețată și așează bețișorul de lemn pe mijloc, iar apoi pune la congelator pentru 2-3 ore. Este indicat să folosești suc de casă, care nu conține conservanți, cum e cel din comerț.

Înghețată din căpșuni și frișcă

Ai nevoie de: 200g de căpșuni, 80g de zahăr, 200g frișcă, 50g smântână, 1 linguriță de suc de lămâie.

Taie căpșunile în jumătăți și combină-le cu zahărul și lasă-le pentru o oră. Pune apoi toate ingredientele în blender pentru a forma o compoziție uniformă. Toarnă crema obținută în forme și pune la congelator pentru două ore.

Poftă bună!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.