Gabriela Grigoraș este o tânără mămică din Chișinău. Are doi copii, Damir, de 2 ani, și Luca, de 6 luni. A studiat Business și Administrare. Îi place tot ce ține de sfera beauty și chiar oferă servicii de extensie a genelor sau arhitectura sprâncenelor. De când este în concediu de maternitate, a descoperit pasiunea de a crea hăinuțe pentru copii, pasiune pe care încearcă să o dezvolte frumos.
Gabriela, cum și de unde a apărut ideea creării hăinuțelor pentru copii?
Ideea a apărut înainte să facem botezul și cumetria băiatului mai mare, Damir! Cutreierând magazine și pieți, nu găseam nici un costum unic. Pentru mine era important ca haina să fie executată cu acuratețe, să fie din stofă calitativă și, în același timp, să fie comodă! Așa mi-a apărut ideea lansării unui magazin online, acolo unde poți să găsești pentru băiețel o ținută asemănătoare cu cea a tatălui său. În același timp, era important ca băiețelul să se simtă bine și confortabil în aceste haine. Astfel, magazinul nostru a început să execute atât costume la comandă din stofele pe care le aveam în stoc, dar și să vindem costume sau seturi din rochie și bolerou pe care le aveam deja în stoc.
Încă de mic copil îmi place ca totul să fie pus la punct, organizat, curat și cu bun gust. Îmi doream ca hainele pe care le port atât eu cât și toata familia mea să fie unice, perfect combinate între culori și stilate.
Presupun că această activitate solicită foarte mult timp…
Da! Alegerea modelului, alegerea combinațiilor de culori, alegerea stofei, căutarea unei croitorese desăvârșite și a unui tehnolog cu experiență. De toate aceste lucruri mă ocup eu și îmi ia foarte mult timp. Uneori mergeam și mai merg cu copiii pe la furnizori și pe la atelier. Muncesc zi de zi. Sunt zile când mă culc spre dimineață, pe la 2-3, pentru că doar așa le reușesc pe toate. Îmi culc copii, iar eu mă apuc de lucru. Împachetez livrările, calc produsele finale pentru ca să ajungă în stare ideală la părinții care le-au comandat.
Care au mai fost pașii pentru a dezvolta afacerea până la ceea ce este acum?
Spuneam anterior despre alegerea stofelor și oamenilor care confecționează hăinuțele. Apoi, cu produsele finite am mers într-un studio pentru a face poze la articolele pe care le avem. Apoi, formarea site-ului și elaborarea descrierilor pentru fiecare costum individual. A urmat formarea paginilor de socializare pe Instagram și Facebook! Crearea și aranajarea lor într-un format care să permită consumatorului să poată să își ia ușor și rapid informația de care are nevoie.
Pe mine greutățile nu mă sperie. Dorința de a face ceea ce îmi place e mai mare decât oboseala sau obstacolele care apar. Știu că voi ajunge la acel moment când mă voi bucura de succesele mele.
În cât timp ați ajuns la rezultatul de acum?
Aproximativ un an și jumătate. În acest interval de timp am crescut un copil, apoi l-am născut pe cel de-al doilea. Am încercat să mă organizez și să îmbin maternitatea cu afacerea și cu dorința de a mă dezvolta.
Și se pare că te descurci de minune. Gabriela, mulțumesc și multă baftă!
Citește și alte articole din categoria Mama Poate!