Vara înseamnă mult timp petrecut afară, la aer curat și la soare. E bine de știut însă că soarele ne poate fi nu doar prieten, ci și dușman. Prea multă expunerea la razele acestuia duce la apariția diverselor probleme de piele, la insolație și la dureri de cap. Din acest motiv, trebuie să respectăm unele reguli atunci când vine vorba despre cât, cum și în ce perioadă de timp este indicat să stăm în soare. Cu atât mai important este să avem grijă ca și cei mici să se ferească de razele prea puternice, astfel încât să se poată bucura de o vară fără peripeții.
Iată cum protejăm copiii de razele soarelui în perioada caniculară și ce măsuri de siguranță putem lua în acest sens!
Nu lăsăm copiii prea mult la soare
Mulți părinți consideră că soarele e sănătos și își pot lăsa copiii să se joace cât vor ei sub razele directe ale acestuia. Nimic mai greșit! Razele soarelui sunt periculoase, mai ales în perioada amiezii. Expunerea prea mult la razele ultraviolete poate duce, în timp, la apariția cancerului de piele.
Respectăm intervalul de timp indicat
De-a lungul timpului, specialiștii au stabilit un interval de timp în care este recomandat să nu ne expunem la soare. Astfel, între orele 11:00 – 16:00, este de preferat ca cei mici să nu iasă deloc afară. Orele destinate plimbărilor cu bebeluși și copii mici sunt în intervalul 08:00-10:00 și după ora 18:00, atunci când razele soarelui sunt mai blânde.
Folosim cremă de protecție solară
În zilele caniculare, cu 30 de minute înainte de a ieși cu copiii la soare, este indicat să folosim o cremă de protecție solară. Aceasta trebuie să aibă un factor de protecție cât mai mare contra razelor UVA și UVB. Astfel, pentru copiii mici și cu o piele sensibilă, ideală este crema cu SPF 50, care se aplică pe tot corpul și se reaplică la fiecare două ore.
Întotdeauna cu pălărie!
E foarte important ca, indiferent de ora la care ieșim la plimbare, cei mici să poarte pălărie. Aceasta protejează de razele periculoase și previne insolația. De asemenea, protejează și ochii, mai ales că cei mici nu pot purta ochelari de soare.
Apă, cât mai multă apă
În perioada verii, hidratarea este esențială. Pentru a preveni insolația și deshidratarea, este important ca la fiecare plimbare să avem la noi o sticlă cu apă și să i-o oferim copilului cât mai des. De asemenea, pentru un plus de hidratare și vitamine, copiii trebuie să mănânce fructele și legumele de sezon, bogate în beta-caroten: morcov, piersici, caise.
Îmbrăcăm haine deschise la culoare
Albul are proprietatea de a respinge razele solare. Astfel, atunci când ieșim la plimbare, este recomandat să îmbrăcăm copiii în haine de culoare albă sau deschise la culoare. De asemenea, acestea trebuie să fie din materiale naturale, pentru a permite pielii să respire, a preveni iritațiile și astfel cei mici să se simtă confortabil.
Respectând aceste reguli foarte simple, dar extrem de importante, vom avea parte de o vară plină de experiențe frumoase, fără pericole.
Sursa foto – Unsplash