Tantrumul la copii. Modalități de a-i face față

Tantrumul la copii reprezintă un acces de furie, o izbucnire emoțională, care se caracterizează în mod obișnuit prin încăpățânare, plâns, țipete, violență, sfidare, o rezistență la încercările de pacificare, agresivitate sau chiar auto agresivitate. Tantrumul este cel mai des întâlnit la copiii cu vârste între 1 și 3 ani, atât la fete, cât și la băieți.

În jurul vârstei de 2 ani, tantrumurile pot avea loc de maximum 9 ori pe săptămână și pot dura între 2 și 5 minute sau chiar 30 de minute. Iar în jurul vârstei de 4 ani, intensitatea manifestărilor începe să scadă.

Tantrumul este o formă de exprimare

Tantrumurile sunt etape firești în dezvoltarea copiilor. Acestea fac parte din evoluția lor și se înregistrează în special la copiii care nu pot vorbi încă foarte bine și astfel, nu se pot exprima pentru a fi clar înțeleși.

Un tantrum este o formă de exprimare a copilului. Tantrumul poate apărea atunci când copilul este obosit, îi este foame, a trăit mai multe experiențe concomitent sau sunt în prag de o răceală. De asemenea, copilul poate face un tantrum și atunci când își dorește ceva și nu poate obține.

Cum poți preveni un tantrum

De cele mai multe ori, un tantrum poate fi prevenit și există multe lucruri care ar putea ajuta, însă asta nu înseamnă că dacă le vei face, copilul va fi scutit de un tantrum. Totuși, dacă tantrumul va avea loc, nu înseamnă că tu sau copilul purtați vreo vină.

Ce ai putea face

  • Acordă-i copilului atenție – atunci când micuțul este supărat, furios sau obosit, el are nevoie de prezența și atenția ta. De asemenea, acordă-I  atenție și atunci când este vesel și fericit. Uneori, câteva minute în care îi arăți copilului că ești acolo, că îl vezi, că îl asculți și îl iubești, pot face minuni.
  • Lasă-l pe copil să ia decizii – deciziile conform vârstei sunt extrem de importante. Astfel, copilul învață să fie independent și să-și asume alegerile făcute sau consecințele acestora.
  • Distrage-i atenția – un tantrum poate fi provocat chiar și de un obiect pe care copilul și-l dorește, dar nu-l poate avea. Spune-I că-l înțelegi și încearcă să-I distragi atenția.
  • Ține departe de el obiectele pe care nu are voie să le atingă sau cu care nu are voie să se joace
  • Schimbă mediul – atunci când se declanșează tantrumul, încearcă să-l duci pe copil într-un loc liniștit. Uneori aglomerația îl poate irita și mai mult.
  • Nu-l stimula când este obosit sau iritat – dacă știi că cel mic nu a dormit și ar putea face un tantrum, nu-l duce în locuri aglomerate în acele momente. De asemenea, când este obosit sau iritat, propune-I activități liniștite.
  • Păstrează-ți calmul, dar rămâi fermă – de multe ori un tantrum îți poate apăsa butoane destul de sensibile, însă ai grijă să-ți păstrezi calmul în acele momente. Copilul nu are nevoie de o mama iritată, ci de una care să-l liniștească, să-I fie alături și să-I ofere siguranță.

Sfaturi de la părinți

  • Faceți împreună exerciții de respirație
  • Delimitează un colt de calmare
  • Evită să-I spui să se calmeze. Mai degrabă acționează – îmbrățișează-l
  • Păstrează la distanță obiectele periculoase

BINE DE ȘTIUT!

Dacă tantrumurile se întâmplă prea des, urmărește atent copilul și, în cazul în care ți se pare că ceva nu este bine, cere opinia unui medic specialist.

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.