5 activități de familie, pe care să le facem în preajma Floriilor

Suntem în Săptămâna Floriilor, care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sau, cum mai este numită în popor – Floriile. În această perioadă există obiceiul ca gospodinele să planteze flori în grădină, să le răsădească și să le replanteze pe cele din ghivece. De asemenea, se spune că nu trebuie să plantăm copaci în această săptămână, deoarece este perioada în care pomii prind putere pentru a rodi. Totuși, pentru ca cei mici să-și amintească de această săptămână, îi putem implica în toate treburile casnice și nu numai.

Iată 5 activități de familie, pe care să le facem în preajma Floriilor!

Plantăm flori

Dacă îți place să respecți tradițiile și obiceiurile strămoșești, în acest weekend implică toată familia la plantarea florilor. Fie că aveți o grădină, fie că vă înfrumusețați cu ele balconul, plantarea sau replantarea este un proces la care poate lua parte atât cel mare, cât și cel mic. Înarmează-te cu răbdare și sădește împreună cu copiii plantele voastre preferate, care în scurt timp vă vor bucura cu flori de toată frumusețea.

Jucăm jocuri despre flori

Pentru a-i învăța pe cei mici denumirile florilor, încercați să jucați jocuri care le implică pe acestea. De exemplu, puteți numi fiecare câte o floare. Pierde cel care nu mai cunoaște nici o denumire. La fel, încercați să vă amintiți toate numele de fete sau băieți, care includ și denumiri de flori.

Colorăm sau desenăm flori

Pentru această activitate aveți nevoie de fișe cu flori de colorat sau hârtie albă, creioane sau carioci. Desenați fiecare membru aceeași floare, apoi comparați desenele. De asemenea, puteți să și decupați florile colorate sau să faceți un buchet de flori din hârtie.

Coacem plăcinte și le dăm oamenilor sărmani

În Sâmbăta Floriilor, numită Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii, sunt comemorați toți cei duși din viață. În această zi, gospodinele obișnuiesc să pregătească plăcinte și să le dea de pomană oamenilor sărmani. Poți face la fel, dar implică-i neapărat și pe cei mici. Astfel vor învăța despre bunătate și milostenie.

Adunăm cu cei mici ramuri de salcie și mergem la biserică să le sfințim

În Duminica Floriilor, numită și a Stâlpărilor, creștinii merg la biserică, cu ramuri de salcie, pe care le sfințesc. Acestea sunt apoi puse la icoană și păstrate pe tot parcursul anului. Dacă aveți prin apropierea casei o salcie, mergi cu copiii și adună câteva ramuri, din crengile care ajung până la pământ. Nu le rupe pe cele de la înălțime și explică-le copiilor că e doar un obicei, însă asta nu înseamnă că trebuie să rupem toate salciile. O crenguță-două e de ajuns.

O Duminică a Floriilor frumoasă!

sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.