Atunci când copiii sunt mici și poartă scutec, deseori fac iritații. Uneori acestea pot fi destul de deranjante, deoarece bariera cutanată protectoare este foarte sensibilă, motiv pentru care este necesar să intervenim din start. Din fericire, iritațiile pot fi prevenite și tratate, iar mămicile știu asta cel mai bine.
De ce bebelușii au pielea sensibilă
Există mai multe motive pentru care bariera protectoare cutanată este atât de sensibilă la bebeluși. Printre acestea:
- Pielea bebelușilor este mai subțire decât cea a adulților. Astfel, substanțele iritante și alți factori agresivi pot adera mai ușor
- Suprafața pielii bebelușului este foarte mare în comparație cu greutatea sa, existând o suprafață mare expusă
- Până la trei luni, pielea bebelușului are un pH mai mare decât pielea adulților
- Pielea bebelușilor este în curs de acomodare la viața exterioară. Astfel, aceasta este mai sensibilă la lumina soarelui și la frecarea de țesături aspre
- Bebelușii tind să transpire mult în primele luni, iar această transpirație poate irita pielea.
Din aceste motive, atunci când scutecul intră în contact cu urina și pielea bebelușului, cauzează iritația de scutec sau eritemul fesier. Acesta poate apărea în orice moment în timpul perioadei în care copiii poartă scutece și se manifestă prin înroșire, leziuni, umflături sau vezicule pe fesele, coapsele și organele genitale ale bebelușului. Bebelușul poate fi mai agitat – s-ar putea să plângă când este atins sau spălat și să se trezească frecvent în cursul nopții din cauza disconfortului. Pielea afectată poate fi, de asemenea, foarte caldă la atingere, inflamată.
De ce apare iritația de scutec
De obicei, eritemul fesier apare în urma combinației între scutece murdare și frecare. De asemenea, pielea bebelușului poate fi afectată și atunci când intră în contact cu substanțele chimice naturale, dar iritante, din urina sănătoasă și cu factorii iritanți (enzime) din fecale. Un alt motiv al iritației este un scutec fixat prea strâns, care provoacă frecarea și oprește circulația aerului. Iritația de scutec netratată, poate dezvolta diverse infecții fungice, cum ar fi cele cu Candida albicans.
Iritația de scutec poate apărea mai des la bebelușii care sunt:
- Prematuri
- Bolnavi
- În perioada de recuperare după vaccinare
- Sub tratament cu antibiotice
- Afectați de diaree
- În perioada de încetare a alăptării
- Predispuși la eczeme ereditare
De aceea, este indicat:
- Să se folosească scutece de unică folosință de înaltă calitate în locul scutecelor textile lavabile, deoarece cele dintâi sunt asociate cu iritație de scutec mai puțin frecventă și mai puțin severă
- Să fie schimbat frecvent scutecul bebelușului
- Să se schimbe scutecul bebelușului imediat după ce devine murdar
- Să se utilizeze scutece de mărime corectă
- În perioadele de relaxare bebelușul să fie lăsat fără scutec
- Să nu se folosească produse de îngrijire cu parfum și alte substanțe chimice periculoase
- Să nu se folosească pudră de talc pentru iritații
- Să se folosească un unguent cu lanolină după fiecare schimbare a scutecului, aplicând un strat subțire peste fese și organele genitale ale bebelușului, după ce pielea a fost curățată și uscată. Unguentul care conține lanolină formează un strat transparent protector pe piele pentru a susține refacerea acesteia și a o proteja de agenții care pot provoca iritația de scutec.
Iritația de scutec dispare de cele mai multe ori cu ajutorul unei igiene corecte. Însă dacă aceasta se răspândește în afara zonei scutecului, adresează-te neapărat unui medic!
Sursa foto – Unsplash