Cum să reducem cantitatea de dulciuri oferite copiilor de sărbători

În perioada sărbătorilor, copii de obicei primesc mai multe daruri dulci decât de obicei. Totuși, cantitatea de zahăr consumată de aceștia trebuie limitată chiar și când e vorba de sărbători. Zahărul, consumat în exces, poate dăuna grav sănătății celor mici.

Conform studiului de consum al zahărului, elaborat de Organizația pentru cooperarea și dezvoltarea economică (OECD) și a datelor Ucrainei extrapolate pentru Republica Moldova, un moldovean, adult sau copil, consumă de 5 ori mai mult zahăr decât are nevoie organismul său, adică 125 grame pe zi sau 45,7 kg pe an. Cantitatea inofensivă pentru sănătate de consum a zahărului, recomandată atât adulților, cât și copiilor de către Organizația Mondială a Sănătății, este de maximum 25 grame sau cinci lingurițe pe zi.

Iată câteva sfaturi utile pentru a reduce cantitatea de dulciuri oferite copiilor de sărbători!

Nu cumpăra dulciuri

Cea mai simplă metodă de a renunța sau de a limita accesul la dulciuri este să nu le cumperi. Dacă nu vrei ca micuțul tău să mănânce prea multe bomboane, spune-le celor dragi să cumpere și ei fructe sau ceva ce nu este periculos pentru sănătate.

Impune limite

Totuși, dacă dulciurile au ajuns în casa ta și cel mic le cere, pune anumite limite. De exemplu, are voie să mănânce o ciocolată sau o bucată de cozonac doar după somnul de la amiază sau după ce mănâncă prânzul. Decizia îți aparține ție, ca părinte și matur care cunoaște mai bine pericolul ce se ascunde în produsele dulci.

Înlocuiește dulciurile

Atunci când copilul primește cadouri dulci, le poți înlocui cu fructe sau produse artizanale, pe bază de nuci sau fructe uscate.

Gătiți deserturi de casă

Deserturile preparate acasă sunt mult mai sănătoase decât cele din comerț. Astfel, în această perioadă, petrece cât mai mult timp cu copilul tău și pregătiți împreună deserturi pentru care folosiți o cantitate mai mică de zahăr.

Nu pune pe masa de sărbătoare băuturi dulci

Atunci când pe masa de sărbătoare vor fi puse sticle cu suc sau băuturi acidulate, copilul va fi tentat să guste din ele. De aceea, înlocuiește-le cu apă plată, ceai neîndulcit sau compot fără zahăr.

Dulciurile nu trebuie interzise copilului. Cercetările în domeniu demonstrează că eliminarea dulciurilor din alimentație îi face pe copii să-și dorească și mai mult să le consume. Părinții trebuie să aibă în vedere faptul că dulciurile și gustările nesănătoase vor face parte din viața copilului, dar este foarte important ca cei mici să învețe să se bucure de ele, adică să le aprecieze gustul, aromele și savoarea și să se obișnuiască să le consume în cantități moderate și doar ocazional.

În perioada sărbătorilor, nu substitui afecțiunea și dragostea cu dulciuri. Acestea vor fi o alinare pentru copil doar pe moment, iar pe timp îndelungat, poate crea dependență.

Sărbători frumoase!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.