Alimente care îți oferă doza necesară de vitamina D în timpul iernii

Vitamina D, numită și vitamina soarelui, este esențială pentru buna funcționare a organismului. În perioada verii și a toamnei devreme, aceasta este absorbită de organism de la soare, însă pe măsură ce acesta strălucește mai rar, și nivelul de vitamina D din organism are de suferit. Din acest motiv pentru a ne asigura doza zilnică necesară, pe lângă plimbările zilnice (chiar dacă nu avem zile însorite), este nevoie și de o alimentație echilibrată, cu alimente care conțin vitamina D.

Vitamina D este una dintre multitudinea de vitamine de care are nevoie organismul pentru a fi sănătos. Alături de calciu, aceasta ajută la fortificarea oaselor și la menținerea sănătății lor.
Vitamina D are rol în asimilarea calciului și a fosforului la nivelul intestinului subțire, precum și în fixarea acestora în oase și în dinți. De asemenea, blochează eliberarea hormonului paratiroidian, care reabsoarbe țesutul osos, conducând la subțierea și slăbirea oaselor, fapt care crește riscul de fracturi.

Iată câteva rețete pe care le poți prepara, pentru a oferi organismului cantitatea necesară de vitamina D!

Omletă cu somon și brânză

E bine de știut că printre alimentele care conțin cea mai mare concentrație de vitamina D, se numără ouăle și somonul. 100 grame de somon oferă între 25% și 66% din doza zilnică recomandată de vitamina D. La rândul său, un gălbenuș de ou conține 41 de unități de vitamina D. Astfel, poți prepara o omletă delicioasă din aceste două ingrediente. După ce ai bătut ouăle cu sare și piper, frige în tigaie 2-3 feliuțe de somon crud. Când peștele este gătit, adaugă ouăle bătute. Lasă sub capac până se gătesc, iar apoi presară peste ele brânză.

Chifteluțe din somon și ciuperci

Combinația dintre somon și ciuperci îți va oferi doza necesară de vitamina D. Astfel, din aceste două alimente vor ieși chifteluțele perfecte. Într-o tigaie, gătește 100 grame de somon, apoi rupe-le în bucățele mici. Adaugă peste el ciupercile tăiate mărunt, tofu sfărâmat, sare și piper. Dacă îți place usturoiul, adaugă puțin. Amestecă toată compoziția cu un ou și o lingură de făină. Formează apoi chiftele și dă-le la cuptor până când se rumenesc. Servește-le cu o salată.

Ouă cu ciuperci și spanac

Dacă nu îți place somonul, îl poți înlocui cu ciuperci și spanac, fiind și acestea o sursă bogată de vitamina D. Într-o tigaie, sortează ciupercile, tăiate felii, cu un pic de ceapă, sare și piper. Când ciupercile sunt gătite, adaugă spanacul și sparge ouăle, lăsând la foc mic, sub capac până când sunt complet gătite. Presară deasupra fulgi de cașcaval.

Poftă bună!

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.