Artista de origine britanică a scris pe Instagram o postare intimă în care mărturisește că în aceste clipe suferă enorm.
„Ieri dimineață, râdeam cu o prietenă și îi spuneam: „serios, dar cum o să cânt la concertul meu în L.A. mâine seară fără să spun întregului public că sunt însărcinată.„
”Până ieri după-amiază, îmi era teamă să fac concertul fără să izbucnesc în plâns… După ce am făcut a treia ecografie și mi s-a spus că nu se mai aud bătăi ale inimii 💔…”
”Simt că nu am control asupra emoțiilor mele. S-ar putea să regret că am postat asta. Ce știu este că vreau să cânt în seara asta. Nu pentru că evit durerea sau procesul, ci pentru că știu că acest concert mă va ajuta. Vreau să fiu sinceră și adevărată și să nu ascund ceea ce simt. Nu doar pentru public, ci și pentru mine și copilul meu. Am decis să am un copil pe cont propriu. Pentru că este tot ce mi-am dorit vreodată și viața este scurtă. Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine și o experiență pe care nu o voi uita niciodată și știu că o voi avea din nou.” – a mai scris artista.
”Sunt încă în stare de șoc, tristețea este copleșitoare. Dar știu că sunt puternică și știu că voi fi bine. De asemenea, știu că milioane de femei din întreaga lume au simțit această durere. Mă simt conectată cu cei pe care îi cunosc și cu cei pe care nu îi cunosc. Este cel mai trist sentiment din lume. Așa că ne vedem în seara asta L.A.”
Asta a scris artista pe contul său de instagram, postarea fiind însoțită de o poză în care Jessie J ține în mână un test de sarcină cu rezultat pozitiv.