Iarna este tot mai aproape, iar la acest sfârșit de noiembrie, toate magazinele anunță reduceri. Astfel, ne putem înnoi garderoba, alegând ceea ce ne place să purtăm și profitând de prețurile mai mici. Termometrele nu indică încă temperaturi foarte joase și putem îmbrăca în această perioadă atât haine de toamnă, cât și haine de iarnă, dar pentru că pe la sfârșit de decembrie vom avea nevoie de haine groase, putem porni de pe acum la o sesiune de shopping.
Iată ce articole vestimentare sunt esențiale pentru iarna care se apropie!
Un pulover tricotat
În această iarnă sunt la modă puloverele oversize, tricotate. Principalul lor atribut este faptul că sunt călduroase, dar mai ales confortabile. Acestea pot fi purtate în diverse combinații și vor oferi un pic de culoare ținutelor tale.
O fustă neagră
Fusta neagră poate fi purtată în orice anotimp și cu orice ocazie. Iarna poți opta pentru o fustă tricotată, pe care s-o porți cu un pulover, cu o cămașă sau cu o bluză. Aceasta îți va scoate din anonimat chiar și cea mai sobră ținută!
O pereche de colanți cu talia înaltă
Acești colanți pot fi purtați pe post de pantaloni, cu un pulover oversize sau ca dresuri, pentru completarea ținutei cu fustă sau rochie. Îți vor ține de cald, dar vor face și talia mai subțire, iar tu vei părea mai înaltă și mai slabă.
Un șal tip pătură
Șalurile de mari dimensiuni, tip pătură, sunt la mare căutare și în această iarnă. Călduroase şi pufoase, sunt o adevărată comoară în timpul iernii. Pot fi purtate atât pe post de fular, dar sunt de mare folos şi în interior, atunci când te cuprinde frigul şi vrei să te încălzeşti repede.
Un cojoc
Un cojoc în culoarea nisipului este mereu potrivit pentru a fi purtat iarna. Astfel, dacă ar fi să îți alegi o singura piesă vestimentară de iarnă, aceasta ar fi un cojoc. Se potrivește oricărei ținute, este confortabil și rezistă mult timp, astfel încât îl poți purta ani în șir.
O pereche de cizme cu blană și talpă joasă.
Oricât de mult ți-ar plăcea cizmele cu toc, acestea nu pot fi purtate întotdeauna, mai ales când ai copii mici. Dacă nu vrei să-ți fie frig în această iarnă, dar și să arăți bine, alege o pereche de cizme cu blană și talpă joasă. Acestea sunt foarte călduroase și oferă o notă modern ținutelor.
Foto – Unsplash