5 cadouri pentru un copil de un an

Nu de puține ori, atunci când suntem invitate la o zi de naștere, ne întrebăm ce cadouri să facem. Iar când e vorba de petrecerea unui copil de un anișor, alegerea e și mai grea. Azi îți propunem mai multe idei de cadouri pentru vârsta de un anișor, dar îți spunem și ce să nu cumperi niciodată.

Cărți potrivite vârstei
La vârsta de un anișor, majoritatea copiilor au tendința de a pune totul în guriță. Dar tot la această vârstă sunt extrem de curioși față de tot ce se întâmplă în jurul lor. Astfel, îi poți dărui micuțului câteva cărți cu animăluțe, cărți sonore sau cărți senzoriale, confecționate manual, care-l vor ajuta să-și dezvolte diverse abilități. Ai grijă ca materialul din care sunt făcute să nu se deterioreze rapid și să nu fie toxic pentru copil.

O măsuță
La această vârstă, copiii pot sta deja la masă. Astfel, o măsuță proprie, la care să facă diverse jocuri și activități și care-i va fi utilă și mai târziu, este o idee grozavă. Poți alege modelul chiar împreună cu părinții.

Jucării de lemn
Pe lângă faptul că jucăriile de lemn sunt benefice pentru dezvoltarea copilului, acestea mai sunt și sănătoase. Alege jucării vopsite cu vopsea ecologică, pe care cel mic, dacă va fi tentat să le pună în gură, să le poată „gusta” fără a-i cauza alergii. Jucăriile de lemn sunt ideale nu doar pentru vârsta de un anișor, ci pot deveni jucăriile preferate până la 2-4 ani, în dependență de calitatea și funcționalitatea acestora.

O pătură pufoasă
O păturică pufoasă, confecționată manual, va fi apreciată cu siguranță de cel mic. În scurt timp, aceasta va deveni preferata sa și nu va mai merge la somn fără ea. În plus, o va putea folosi și când va fi mai mare. În acest sens, păturile marca CoolWool sunt ideale. Poți alege singură culoarea și dimensiunile, iar meșterița o va face cu drag pentru copilașul de un anișor.

Seturi de periuțe de dinți și pastă ecologică
Probabil că părinții deja îi spală dințișorii celui mic. Pentru că periuța va trebui schimbată des, să îi dăruiești un set de perii calitative, special concepute pentru copii, și o pastă de dinți ecologică, va fi o idee grozavă și apreciată.

Alte idei:

  • O mașinuță mare
  • Păpuși
  • Un balansoar sau scrânciob
  • O piscină
  • Un cort
  • O sanie
  • O tricicletă
  • Un set de lenjerie de pat
  • O pijama
  • Șosete antiderapante
  • O sesiune foto
  • Diverse seturi de creație
  • O tablă de scris cu cretă
  • Instrumente muzicale de lemn
  • Carduri de sortare
  • Seturi de construcție cu piese mari
  • Sortator de forme

Nu dărui unui copil de un an::

  • Zornăitoare
  • Jucării cu detalii mici, care se scot ușor și care prezintă pericol de sufocare
  • Jucării destinate copiilor mai mari
  • Haine și încălțăminte (fără a te consulta cu părinții)
  • Jucării cu telecomandă
  • Jucării moi și pufoase.

Foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.