Luna noiembrie este tot mai aproape, iar în această perioadă vom avea parte de tot mai multe ploi. Deși ne-am dori să stăm cât mai mult în case, acest lucru nu e posibil. Astfel, vom opta pentru ținute care ne vor face să arătăm bine, dar și ne vor proteja de frig și ploaie. Ideale în acest sens sunt trenciurile, pardesiurile, cizmele de ploaie și umbrela, care nu trebuie să lipsească din geanta ta în zilele de toamnă.
Pentru a ieși din anonimat chiar și în zilele ploioase, iată ce outfituri să alegi:
Rochie, pardesiu și botine
Cine a zis că toamna nu poți purta rochii? Alege una din material mai gros, cu mâneci lungi, peste care îmbracă un pardesiu în culori tomnatice. La acest outfit se potrivesc perfect o pereche de botine până la jumătatea gleznei, cu talpă groasă. Pentru ca rochia să rămână elementul principal al ținutei, optează pentru una cu imprimeu, colorată, iar pardesiul și botinele alege-le într-o singură culoare.
Trenci colorat
Pentru a aduce puțină culoare zilelor mohorâte de toamnă, îmbracă un trenci colorat – orange, galben sau o combinație de culori. Adaugă și accesorii într-o culoare veselă, în timp ce restul ținutei o păstrezi în sfera monocromă.
Numai negru
Să porți negru din cap până-n picioare este întotdeauna o idee bună. Un trenci negru, asortat cu o pălărie în aceeași culoare, o pereche de pantaloni și cizme negre, te vor ajuta să ieși din anonimat chiar și atunci când nu ai chef de ținute colorate.
O pată de culoare
Chiar dacă alegi să porți numai negru sau doar haine albe sau gri, adaugă o pată de culoare. Astfel, o eșarfă colorată, un accesoriu pe cap, o geantă în nuanțe tomnatice sau o pereche de botine, te vor face să arăți bine și stilat.
Poartă accesorii pentru cap
Dacă nu ai o umbrelă și nu vrei ca ploaia să-ți strice coafura, poartă o pălărie, o eșarfă supradimensionată sau un batic. Alege accesorii pentru cap colorate, care nu doar să te protejeze de ploaie și frig, ci să te facă să arăți și bine.
Nu lăsa ploaia să te deprime! Adaugă culoare prin ținutele pe care le porți și care te vor face întotdeauna să uiți că nu e soare pe cer!
Foto – Unsplash