Promovată drept o alternativă mai sănătoasă la sarea clasică, sarea roz de Himalaya este recomandată pentru proprietățile sale benefice. Această sare însă nu este neapărat mai sănătoasă. În plus, nici nu provine din Himalaya, așa cum se crede.
Doctorul român Vasi Rădulescu, a scris recent la acest subiect, susținând că sarea e bună doar dacă e consumată cu moderație. În mod contrar, aceasta va face mai mult rău, decât bine.
„Celebra sare de Himalaya este cu dibăcie marketată și se vinde bine de tot, bașca promițând și ceva efecte terapeutice grație plenitudinii de minerale din ea. Numai că, ce să vezi, nu are nimic special. E rozalie, se extrage mai ales din Pakistan, are impurități și nu deține niciun efect terapeutic dovedit științific. Sarea e bună dacă e consumată cu moderație (cam un vârf se cuțit pe zi – atenție la cei cu retenție, cu medicație cortizonică, cu insuficiență cardiacă, cu hipertensiune -> ei vor evita sarea sau vor consuma cât mai puțină) pentru că formula ei este NaCl, adică două elemente de care avem mare nevoie în funcționarea celulară”, susține medicul.
În acest sens, Dr.Vasi Rădulescu îndeamnă oamenii să nu se lase păcăliți de ambalajele superbe, de promisiunile goale, de prețurile piperate. „Puteți consuma și sare banală, albă. Avem și noi, chiar îmbogățită cu iod, să ajute tiroida”, mai menționează acesta.