Toată familia împreună la masă! De ce este important acest lucru

Gătitul și luarea mesei împreună este poate cel mai important moment al unei zile. După un mic dejun luat în fugă, un prânz mâncat separat, după o zi de muncă, de ore sau de orice alte activități, e foarte important ca familia să se adune împreună la masă, să cineze și să stea la sfat. Aceasta este o ocazie extraordinară de a cultiva obiceiuri sănătoase și de a consolida relațiile dintre membrii familiei. În plus, este și o modalitate plăcută de a petrece timpul împreună.

Atât copiii, cât și maturii sunt membri deplini ai familiei. Astfel, e binevenit ca cel puțin o masă pe zi să fie luată împreună cu toți membrii. E valabil și când vine vorba de bebeluși sau copiii mici, care trebuie să fie prezenți atunci când familia mănâncă. Chiar dacă uneori e mai solicitant pentru mamă, care trebuie să hrănească și copilul, cu puțină răbdare lucrurile se vor rezolva.

De ce este important ca toată familia să fie împreună la masă? Pentru că cei mici întotdeauna vor învăța de la maturi cum să se comporte atunci când mănâncă și ce relație să aibă cu alimentele.  „Atunci când familia se adună la masă, se întâmplă ceva magic. Este momentul în care pot lua o pauză și pot să petreacă timp împreună, să vorbească și să rezolve probleme. De asemenea, este ocazia perfectă pentru părinți de a le insufla obiceiuri alimentare sănătoase copiilor”, susține Kathryn Walton, nutriționist.

Oamenii de știință au descoperit că, indiferent de statutul social, religie sau de felurile de mâncare preparate, mesele în familie sunt asociate cu o alimentație mai sănătoasă și cu o familie mai armonioasă. Niciodată, dar absolut niciodată, o familie nu ar trebui să mănânce în fața televizorului. În general, televizorul nu trebuie să fie prezent acolo unde se ia masa, pentru că acest moment este unul extrem de prețios pentru familie. Mâncatul în fața televizorului duce la obezitate și la consumul de prea multe alimente, spun specialiștii.

De asemenea, atunci când vorbim despre mâncatul împreună cu familia, e important ca mesele să fie luate la aceleași ore. Respectarea orelor de masă va contribui la reducerea anxietății copiilor, îi va învăța să fie punctuali și să respecte anumite reguli ale familiei. Iar implicarea copilului în pregătirea bucatelor și aranjarea mesei, îl va face pe copil să se simtă util și să înțeleagă că fiecare membru al familiei trebuie  să contribuie cu ceva în casă.

Nu ezita să faci din luarea mesei în familie un obicei și te vei bucura de o familie mai frumoasă și mai unită!

Sursa Foto: www.unsplash.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.