Dna Diviricean, țin minte cum o dată, într-un live, cineva v-a spus: ”ce norocoși sunt copiii dstră pentru că au o astfel de mamă.” La care dstră ați răspuns: ”din păcate, nu ne naștem cu această înțelepciune și nu am fost o mamă chiar atât de perfectă.” Cum ați fost?
Oh! Asta a fost demult! Cred că am pornit pe acest drum cu gândul că eu nu voi fi așa cum au fost părinții mei. Deși, acum conștientizez că nu a fost cel mai rău. Ei mi-au lăsat foarte multă libertate. Iar mie mi se părea că trebuie să dai foarte multă atenție copiilor și trebuie să-i duci la cât mai multe activități. Să socializeze cât mai mult, să fie mereu înconjurați de alți copii. Deci, aveam toate ideile pe care le aveau femeile din anturajul meu. Ca să mă uit acum în retrospectivă și să-mi dau seama că nu am avut suficientă atenție să-mi simt copilul. Să mă opresc și să-mi dau seama dacă e un copil extrovert, sau introvert? Dacă îi place mai mult să stea singur cu jucăriile lui, sau îi place să comunice? De fapt, eram atentă, dar probabil nu suficient.
Cred că foarte multe mame fac la fel, sau gândesc la fel. Din dorința de a asigura o dezvoltare bună copilului, încearcă să îl învețe cât mai multe…
Eu acum pot spune sincer și franc că toate activitățile extrașcolare sunt un non-sens. Asta e pur și simplu bătaie de joc de psihicul copilului. Dacă copilul vrea, dacă îi place, dacă e pasionat de ceva, atunci e ok. Dar să-l cari după școală la engleză, de la engleză la balet, de la balet la înnot, de la înnot la muzică… Recunosc că eu nu am făcut asta. Copiii mei au făcut doar ceea ce și-au dorit, pian și sport. Dar observam tendința asta în jurul meu. Și acum este…
Și atunci, ce e mai important, pentru a-i asigura copilului o dezvoltare bună?
Să fii prezent în viața copilului. Să-l observi și să-l înțelegi. Să vezi care este necesitatea lui. Să înțelegi că copiii sunt foarte diferiți. Există copii care au nevoie de foarte multă atenție. Alții nu. Cineva are un limbaj de iubire, altcineva – alt limbaj. Și mama, învățând un pic psihologia copilului, interesându-se, citind cărți de dezoltare personală, își dă seama de profilul pe care îl are copilul ei.
Și dacă copilul e foarte atașat de mamă și vrea să facă totul doar împreună cu ea? În acest caz trebuie să petreci 24 din 24 de ore împreună cu el pentru că de asta are nevoie copilul?
Tu ești părinte, tu dictezi. Tu stabilești regulile. Copiii întotdeauna îți vor încerca limitele. Și atunci apare momentul de comunicare, când tu explici copilului. Chiar și atunci când el este mic și îți pare că nu înțelege, el înțelege totul foarte bine. Când tu ai viața ta, activitatea ta și îi explici: ”mama se poate juca atât timp cu tine… Ne uităm împreună la ceas… De la 11.00 până la 11.30 sunt cu tine, apoi trebuie să fac altceva”… Stai mai bine jumătate de oră, dar foarte implicat și atent la ce spune. Și când s-a terminat timpul, tu stabilești granițele și spui: ”uite atât am putut! Acum eu trebuie să mă ocup de alteva!” Și atunci copilul va aprecia calitatea timpului pe care îl petrece cu mama.
Copiii dstră sunt deja maturi. Ținând cont de experiența dstră, credeți că e adevărată fraza: copii mici, probleme mici; copii mari, probleme mari?
Eu nu percep copiii ca probleme. Nici mici, nici mari. Depinde cum vezi asta. Cât copilul e mai mic, sunt un gen de responsabilități și relații cu ei. Apoi, când sunt adolescenți, sunt altfel de relații și provocări. Dacă o mamă își privește copilul ca pe o problemă, el îi va crea probleme.
Acum este atât de multă informație la care au acces mămicile și toată e diversă și pe alocuri chiar contradictorie. În opinia dstră, care ar fi lucrurile cele mai esențiale pe care o mămică ar trebui să le ia cu ea în maternitate? De ce ar trebui să țină cont în primul rând?
Ar trebui să țină cont de starea ei interioară. Copilul nu are nevoie de multe explicații. El nu are nevoie să-i spui ce să facă și cum să facă. El va fi așa cum sunt părinții.
Puterea exemplului…
Absolut! Ei absorb exemplul din orice privire, mișcare, gând, emoțiile mamei. Poate mama să-i zâmbească până la urechi, dar dacă noaptea plânge în pernă, copilul va simți asta și va prelua scenariul vieții ei și pentru sine.
Noi învățăm de la copii sau copiii învață de la noi?
Când un copil vine la tine, vine, de fapt, cea mai mare lecție a ta în viața asta. Pentru că vine când tu ești deja adult și începi să uiți de copilul tău interior. Când tu devii foarte serios, foarte prins de grijile cotidiene. Ești concentrat pe lucru, pe câștigat bani. Iar copilul vine și-ți amintește că viața nu e doar despre asta. Că viața este mult zâmbet și joc. Foarte mulți nu observă lucrul acesta. Ei se enervează pe copilul care se joacă, care strigă prea tare, care își manifestă emoțiile și vor cumva să-i închidă gura. Pe când asta este o oportunitate extraordinară de a-ți aminti că tu ai fost așa. În tine încă trăiesc toate aceste emoții. Noi suntem cei care ar trebui să învețe de la copii să fim veseli, să fim spontani, să acceptăm lucrurile așa cum sunt, să fim prezenți. Doar uitându-te cum observă un copil o buburuză, cât stă acolo deasupra ei, poți învăța atâtea.
Și totuși maternitatea vine și cu foarte multe provocări, frustrări, situații pline de stres. Ce să facă o mămică când simte că nu mai poate? Sunt anumite tehnici pentru a-și păstra calmul?
Sunt tehnici pe care mămicile le pot găsi pe pagina mea de Facebook și pe canalul de Youtube. Tehnici de respirație și meditație. Dar, în primul rând, să fie conștiente de faptul că asta este o etapă foarte importantă din viață când tu crești un suflet. Și tu, ca mamă, contribui cel mai mult la asta. De ce femeile se simt obosite, frustrate? Pentru că le pare că statul cu copilul e o pierdere de timp, o degradare. Și atunci e nevoie să existe un echilibru. Să nu se ajungă la situația în care nu fac nimic, stau numai acasă, au grijă doar de copil și de făcut curat și mâncare. Pentru că asta este întradevăr foarte greu. Trebuie să găsești timp, atât cât poți să-ți oferi tu, pentru dezvoltarea ta personală. Pentru un masaj, pentru un vopsit de păr, manichiură. Pentru mămicile care trebuie și să muncească ca să se întrețină, și să aibă grijă de copil, atunci sfatul cel mai palpabil ar fi să dezvolte și mai multă prezență atunci când stau cu copilul. Fie că e vorba de 5, sau 20 de minute, dar acest timp să fie dedicat în totalitate copilului. Deci, calitatea, nu cantitatea contează în relație.
Cum să obții cooperarea copilului?
Să nu-l minți. Chiar și atunci când mergeți la medic, de exemplu, spune-i copilului exact ce îl așteaptă acolo. Chiar dacă îl doare, chiar dacă plânge, el trebuie să știe adevărul și să știe că, dacă mama îi spune așa, așa o să fie. Altfel, va percepe totul ca pe o trădare și vei pierde încrederea lui în tine și, respectiv, conexiunea cu el.
Vă mulțumesc!