Cum e să fii părinte de 3 sau mai mulți copii

Ești același părinte cu unul sau mai mulți copii? Odată ce ai învățat cum stă treaba cu parenting-ul după apariția primului copil, cu siguranță ai impresia că ți-ai putea mări oricând familia și nimic nu se va schimba, nu? Adevărul este, însă, altul. Cu fiecare copil pe care îl ai, stilul tău de educație se va adapta pe măsură ce familia ta crește. Nu poți compara o familie cu trei copii cu alta care are cinci, sau opt, sau zece copii. În mod inevitabil, părinții cu mulți copii își schimbă modul de viață.

Îți reduci așteptările

Atunci când ai „doar” doi copii, nu este un lucru extrem de dificil să-i hrănești pe toți, să-i îmbraci și să ieși pe ușă în mai puțin de o oră (totul în timp ce vasele sunt spălate și câinele a fost scos la plimbare). Dar a avea o familie mare înseamnă că fiecare sarcină trebuie prioritizată și pur și simplu nu vei putea face totul în același interval de timp, la fel ca înainte.

Renunți la toate cărțile de parenting

Cine are nevoie de Montessori când ai experiența în a crește cinci sau mai mulți copii? În momentul când ai făcut de atâtea ori unele lucruri, până și pediatrul va veni la tine după sfaturi. Devii mult mai încrezător ca părinte atunci când ai mulți copii: nu numai că ai cunoștințele necesare pentru a lua decizii rezonabile, dar practic devii expert în creșterea și educația celor mici odată ce toți copiii tăi sunt vii și nevătămați.

Înveți să economisești

Hrana, îmbrăcămintea, grădinița și școala nu sunt ieftine, să recunoaștem, indiferent de bugetul familiei tale. Când hotărăști să mai naști copii, începi să devii maestru în a economisi banii. Părinții mai multor copii învață să cumpere lucruri second-hand și caută reduceri săptămânale în supermarket-uri.

Îți ajustezi standardele pentru conceptul de „părinte bun”

Îți mai amintești vremea când spuneai că nu vei fi niciodată tipul de părinte care face X, Y, sau Z? Ei bine, acum că ai cinci sau mai mulți copii, înțelegi și accepți că părinții buni sunt cei care pur și simplu își iubesc copiii. Dacă ai uitat să speli rufele murdare, asta nu te face un părinte rău. Nu când ai cel puțin cinci copii! Dacă copiii tăi poartă doi pantofi diferiți în afara casei, ești neglijent? Nu, doar ocupat. Copilul cel mai mic refuză să renunțe la suzetă? Cel puțin știi că nu va merge cu ea și la facultate!

Nu te pierzi în detalii

Lucrurile care ți se par esențiale atunci când ești un proaspăt părinte (cum ar fi ce mărci de scutece să cumperi) devin neimportante atunci când în casa ta sunt mai mulți copii. De ce? Nu mai ai timp sau energie să îți faci griji pentru fiecare detaliu. În schimb, te vei concentra pe o imagine de ansamblu. Copiii tăi sunt fericiți și mulțumiți? Se înțeleg bine între ei? Toată lumea contribuie la sarcinile gospodăriei și la responsabilitățile familiale? Simți că crești oameni buni? Dacă poți spune cu încredere că răspunsul este „Da”, atunci ești părintele care nu se pierde în detalii mărunte, ci pune accent pe starea de bine a familiei pe termen lung.

Sursa Foto: Unsplash.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.