După naștere și respectiv, după alăptare, sau odată cu înaintarea în vârstă, sânii femeilor încep să-și piardă fermitatea. Acest lucru poate afecta unele femei din punct de vedere psihologic, iar alteori poate provoca chiar probleme de sănătate mai grave. De exemplu, sânii mari lăsați pot cauza dureri ale coloanei vertebrale. Există, însă, două trucuri care te ajută să întărești mușchii din jurul sânilor astfel încât aceștia să fie mai fermi și chiar mai mari.
În primul rând te ajută exercițiile fizice. Acestea sunt simple, nu iau mult timp, dar sunt foarte eficiente. Tot de ce ai nevoie este un covoraș de sport și două greutăți a câte 2 kilograme. Culcă-te pe spate și ridică brațele drepte cu greutățile deasupra pieptului, apoi coboară-le pe lateral cât de mult poți. Și tot așa de 10 ori în câteva seturi. Repetă exercițiul în fiecare zi și într-o lună sau chiar mai puțin vei putea vedea și primele rezultate.
A doua metodă de a îți îngriji sânii este masajul. Așează-te comod în poziție semiculcat. Ia câteva picături de ulei în fiecare palmă și începe să masezi sânii în mișcări circulare. Sunt suficiente câte 10 cercuri pentru fiecare sân.