Cum au împodobit bradul de Crăciun cele mai îndrăgite mămici de la noi

Deși pare că toată lumea vrea ca anul 2020 să treacă mai repede, totuși vedetele nu s-au grăbit să-și împodobească bradul sau să decoreze casa de sărbători. Sau, dacă au făcut-o, nu s-au grăbit să publice acest lucru pe rețelele de socializare. Totuși, unele mămici au reușit să își găsească timp pentru frumoasa tradiție și au împărtășit atmosfera de sărbătoare din casa lor și cu urmăritorii de pe Social Media. Am făcut o selecție de astfel de fotografii și pentru cititorii www.mamaimperfectă.md.

Artista Cornelia Ștefăneț și-a îndeplinit misiunea printre primele și a publicat o poză cu un brad de toată frumuseațea. Totodată, interpreta a anunțat că este pregătită și de iarnă, dar și de sărbătorile care urmează.

Și Natalia Barbu a afișat o poză minunată de familie alături de soț și fiul ei, Victoraș. Natalia a fost laconică în mesaj și a scris doar: ”brăduțul cu bunătăți și noi”. Iar fanii au invadat-o cu felicitări și mesaje despre cât de frumoși sunt. Trebuie să recunoaștem că au dreptate și că Natalia Barbu are o familie minunată.

Interpreta și prezentatoarea TV, Gloria Gorceag, a împodobit bradul de Crăciun pentru ca să-și entuziasmeze băiețelul de 2 anișori și se pare că i-a reușit. Din poze se vede că Leo e fascinat de jucăriile de pe brăduț. Important e ca acestea să stea la locul lor cât mai mult timp, or mamele știu cum e cu un copil curios la vârsta asta prin casă.

Fotograful Natalia Madan și autoarea blog-ului ”Planeta Mami” a reușit să surprindă momente fascinante din procesul împodobirii bradului. ”Totuși cât de importante sunt tradițiile pentru copii, mai ales atunci când sunt respectate cu sfințenie de familie. E totuși magic! ” – a mărturisit Natalia în postarea ei.


Sursa foto: Instagram.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.