Olga, tu ești mama care a evitat categoric să-și arate fetița pe Instagram o perioadă. Asta deși ești foarte activă și deschisă pe rețelele de socializare. De ce?
Din cauza geloziei! Știi, eu niciodată nu am avut un sentiment de gelozie față de soțul meu, sau față de altcineva. Însă, atunci când am născut-o pe Alexandra, eu am simțit ce înseamnă această stare cu adevărat. Ea era așa de minunată și eu voiam să o țin doar pentru noi. Voiam să o protejez de toți și toate. De exemplu, prima dată când am ieșit de una singură cu ea la plimbare, îmi părea că fiecare om care trece pe lângă noi vrea să se uite în cărucior. Între timp, atitudinea mea s-a mai schimbat. Am început să postez poze cu ea în brațe, fără să se vadă fața. Apoi trecuse perioada hormonală și am început să văd lucrurile altfel. Probabil cât alăptezi ai niște emoții pe care nu le poți controla.
Apropo, cât timp ai alăptat?
Eu am alăptat șapte luni exclusiv la sân. Apoi, din cauza unei probleme de sănătate, a trebuit să renunț. Dar am avut foarte mult lapte stors cu rezervă pentru zilele în care trebuia să merg în deplasări. Acel lapte mi-a ajuns pentru încă două luni. Deci, eu consider că am alăptat 9 luni.
Când ai mers prima dată într-o deplasare sau chiar într-o vacanță fără copil?
Trebuie să încep cu faptul că, până să apară Alexandra, viața noastră de cuplu era foarte tumultoasă. Noi eram permanent în călătorii. Așa era stilul nostru de viață și nu am vrut să renunțăm la el. Respectiv, ne-am organizat o escapadă de o zi și o noapte chiar atunci când Alexandra avea o lună. Era lapte pompat în congelator. Ea era foarte disciplinată și mânca la un interval de două – trei ore. Deci, prima lună am plecat pe o zi jumătate. Apoi, peste o lună – pe două zile. După 3 luni – pe 3 zile. Și tot așa de fiecare dată. Astfel, atunci când Alexandra avea 7 luni, noi am plecat pentru 10 zile într-o vacanță în doi.
Cum te comportai, mai ales în prima escapadă? Îmi imaginez că trăiai niște sentimente contradictorii…
Eu am avut noroc de consiliere emoțională din partea soțului meu. El e un om extrem de fain, calculat, care… mai mereu are dreptate și pentru asta îl iubesc mult. Anume el a echilibrat foarte bine starea mea. Când ne-am dus prima dată în doi, eu aveam senzația aceea de vină și ziceam: ”Doamne, eu sunt o mamă rea”. La care soțul meu zicea: ”tu ești minunată! Imaginează-ți câte emoții vei trăi. Gândește-te că o să te umpli de energie, iar copilul nostru simte foarte bine când tu ești fericită. Vom ieși, ne vom plimba, vom mânca ceva gustos…” Și el a avut dreptate. Această senzație de vină a fost la primele două călătorii. După care, pentru noi, acesta era un lucru absolut normal în program.
Nu erai genul de mamă care sună din 5 în 5 minute să vadă ce face copilul?
Nu. Mă controlam foarte bine și gestionam chestia asta. În plus, mama și bona, știindu-mă pe mine, îmi expediau poze de gen: am mâncat, am dormit, etc. Așa că eu eram foarte liniștită! Mai ales că știu, cât de tare Bunicile Alexandrei o iubesc!
Ești un părinte care are multe așteptări de la copilul său?
Nu am deloc așteptări. Eu și Bogdan ne-am convins că cea mai bună educație este propriul exemplu. Copilul preia absolut tot ceea ce vede, începând de la intonație, pronunțare, fraze, obiceiuri, etc. De aceea, noi nu avem nicio așteptare de la ea. Ne comportăm cu ea exact așa cum vrem ca ea să se comporte cu noi. Și avem niște reguli în familie. Respectiv, fiecare este foarte atent ca aceste reguli să fie respectate.
De exemplu? Sunt reguli care țin de mâncare sau de ora somnului, sau…?
O regulă ar fi că niciunul din noi nu iese din casă până când nu este ordine totală. Dacă am mâncat, nu rămâne nicio farfurie pe masă. Dacă sunt niște fărâmituri pe jos și trebuie de dat cu aspiratorul, noi dăm cu aspiratorul, chiar dacă e ora șapte dimineața. Pentru noi este important ca atunci când ajungem seara acasă, să fie perfect curat. Respectiv, trebuie să ne planificăm timpul astfel încât să reușim să facem tot ceea ce ține de curățenie înainte de a ieși din casă. Regula e valabilă și pentru Alexandra. Ea știe că, până nu strânge jucăriile, ea nu iese din casă. Sunt niște chestii care funcționează, exact ca regulamentul unei companii. Suntem o familie cu un regulament intern, funcțional și ne ținem de el. În plus, noi avem o altă înțelegere între noi doi pe care am transmis-o și ei: dacă cineva din noi a promis ceva, el trebuie să se țină de cuvânt și să facă acel lucru. Adică, dacă ea a promis că strânge jucăriile, înseamnă că ea trebuie să le strângă. Dacă a promis că peste 5 minute termină să se uite la desene animate, apoi ea peste 5 minute trebuie să termine. Și dacă tu vii la ea și îi spui că au trecut cele 5 minute, ea nu începe să facă scandal sau să plângă pentru că vrea să se mai uite la desene. Ea știe că noi am avut o înțelegere.
Asta sună atât de fain, dar îmi imaginez că e mai dificil de pus în practică…
Nu! Și îți explic de ce. Depinde de priorități și setarea lor. Așa funcționează lucrurile în familia noastră. De exemplu, încă de când eram însărcinată, noi știam că Alexandra o să doarmă în camera ei. Majoritatea prietenelor îmi spuneau: ”lasă că am zis și eu așa! O să vezi tu că vei vrea să dormi lângă copil, că e mai ușor etc.” Ascultam toate ideile și experiențele. În final, mi-am format o opinie – de cum vreau să se întâmple la noi. Asta nu înseamnă că așa e cel mai corect. E cel mai corect pentru noi, pentru familia noastră! Fiecare familie este “un stat” aparte. Respectiv “regulament intern” diferit, etc… La noi, DISCIPLINA, este un lucru de bază! Exact așa s-a întâmplat și cu dormitul Alexandrei. Deci, în cazul meu, a fost un fel de: dormi cu copilul când ai lipsă de spațiu, ori lipsă de…caracter. Adică nici una, nici alta. Or să te scoli de câteva ori pe noapte și să alăptezi copilul pe șezute (când efectiv dormi din picioare) – nu e ușor, dar nici imposibil. Eu voiam să dorm alături de soțul meu și nu voiam să pierd legătura de cuplu. Care de fapt este și baza unui copil fericit. Respectiv, noi am culcat-o din prima zi în camera de alături. Prima noapte eu am stat cu ea și ne uitam una la alta. Iar din a doua zi, a urmat implementarea strategiei și disciplinei în acest sens. 
Eu mă sculam noaptea, mă așezam pe canapeaua din camera ei, o hrăneam, o puneam înapoi și mergeam în dormitorul nostru. Asta a fost alegerea mea! Și asta a funcționat, pentru că am fost disciplinată. Dar am fost disciplinată, pentru că a fost o prioritate 
Ce vă place cel mai mult să faceți împreună?
Să dansăm. Eu sunt o fire tare pozitivă. Se întâmplă foarte rar să fiu indispusă. Și eu văd cum ea la fel preia chestia asta și vine repede să danseze cu mine.
Ați ajuns la faza cu probatul pantofilor?
Daaaa! Și îi place foarte tare. Eu credeam că ea nu observă cum mă îmbrac, cum îmi schimb părul, sau culoarea la unghii. Dar, la un moment dat, am observat că ei îi plac anumite ținute și ea a început să le remarce și să zică: ”wow, mama, ce costum frumos ai și ești atât de frumoasă”. Și mai zice: ”eu când o să cresc mare o să fiu ca mama și o să port costume frumoase”. Și asta e atât de fain…
La ce crezi că mai ai de lucrat tu ca mamă?
Eu cred că asta vine cu diferite etape pe care le traversăm. La etapa asta eu sunt ok cu mine. Iar asta e cel mai important. 😉 Cred că sunt un exemplu bun pentru copilul nostru și eu văd asta prin ceea ce spune ea, prin ceea ce face. Pe mine asta mă motivează să fiu o și mai bună. Să am o relație și mai bună! Să am o carieră și mai frumoasă. Să am grijă de sănătatea mea și de dezvoltarea mea! Eu nu am senzația că îmi scapă ceva. Iar celor care mă întreabă dacă nu petrec puțin timp cu Alexandra, eu le răspund că eu petrec timp CALITATIV cu ea!
Olga, îți mulțumesc!
