Gloria Gorceag – “e primul meu copil și e firesc că sunt pe alocuri mai neîncrezătoare în talentul meu de mamă…”

Gloria, în primul rând îți mulțumesc pentru că ai acceptat să vorbești deschis despre imperfecțiunile tale. Pentru început vreau să te rog să îți dai o notă, de la 1 la 10, ție ca mamă!

E clar că nu 10. Trebuie să ai o părere tare bună despre tine ca să-ți dai nota 10. Dar hai să zicem un 8 cu plus.

Wow! E și 8 o notă foarte bună.

Probabil. Dar chiar mă strădui foarte mult.

Care crezi că sunt calitățile tale forte?

Eu sunt foarte răbdătoare. Cred că asta e calitatea mea cea mare. Și nu mă agit repede. Chiar dacă în interiorul meu sunt extrem de îngrijorată, mă țin în frâu ca să fiu calmă pe moment. Dacă cade, sau are febră 41, eu mă străduiesc să fiu lucidă și să privesc situația rațional. Și nu sunt super protectoare, ceea ce la fel cred că e un avantaj, sau o calitate.

Dar când răbdarea se termină, cum ești? De exemplu, ai strigat vreodată la Leo?

Am strigat, dar în următoarea secundă m-am simțit o mamă atât de rea. Îmi amintesc că o data, în timp ce curățam baia, el a venit cu portmoneul meu și l-a aruncat în cada în care era apă cu diverse soluții. Și atunci m-am enervat pentru faptul că el scotocește prin geantă și decide singur ce să facă cu lucrurile mele. Am țipat la el. În următoarea secundă mi-a părut rău și tot umblam după el prin casă cu scuzele: “iartă-mă Leuțu, mămica nu a fost corectă.” Apoi i-am explicat că aici sunt banii noștri, banii cu care noi cumpărăm lăptic, biscuiți, banii cu care ieșim la teren de joacă. Dacă îi aruncăm în apă nu-i mai putem folosi, respectiv nu putem să cumpărăm nimic. Știi că de atunci el nu a mai luat portofelul niciodată. Și poate să stea la vedere, dar el nu-l ia. Am mai strigat când a avut febră timp de 5 zile și plângea încontinuu. La un moment dat am cedat nervos și am strigat: “eu nu știu ce ai, eu nu știu ce să fac”… Din păcate am astfel de momente. Dar îmi dau seama repede că greșesc și îl iau în brațe, îl pup, îl liniștesc, și în câteva secunde el râde, e ok. Dar asta nu mă face să fiu mândră de mine.

Ce crezi despre pedepse? Le aplici sau ești categoric împotrivă?

Nu cred că am aplicat vreodată vreo pedeapsă. Unicul lucru pe care l-am făcut, atunci când a rupt a doua oară o carte, i-am luat toate cărțile, le-am pus pe un raft sus și am zis: “gata! nu știi să te joci cu ele, le punem sus.” Dar oricum mi-a arătat să-i dau cărțile de sus și eu am cedat… E mic pentru pedepse. Mai este la noi o glumă: “dacă ești obraznic, te duc la bunica,” deși bunica îl alintă, îl pupă, îl dezmiardă.

Și bunica aude?

Aude.

Și nu se supără?

Se supără. La noi mai este problema că el are mereu două teritorii în care poate să migreze. Dacă taică’său îi zice pe un ton mai sever să nu pună mâna la priză, el fuge repede la bunica petru că știe că acolo e mila. Dacă bunica îi spune să nu umble la telecomandă, el vine repede la mine. Mereu știe că are unde migra. Dar am zis că în curând asta se va încheia pentru că trebuie să existe regulă. Am mai remarcat că dacă eu îi fac vreo observație, mama mea îi spune înapoi: “ascult-o pe mami, mami are dreptate, nu se poate.” Deci, mama e de partea mea!

Cine e șeful în relația voastră? A ta cu Leo…

Leo – el e boss-ul.

Cum faci ca să obții cooperarea lui?

Compromisul – chiar de la această vârstă. Adică îl iau cu bombonica. Nu știu cum percepe el informația, dar funcționează. Dacă încerc să-i impun ceva țipând, nu funcționează. Numai cu drăgălășenii. Chiar dacă e mic, e deja personalitate. Ceva îi place, altceva nu-i place. Și în cooperarea asta recunosc că eu cedez de cele mai multe ori.

Vezi continuarea aici: https://nicadeineco.com/2020/03/13/gloria-gorceag-e-primul-meu-copil-si-e-firesc-ca-sunt-pe-alocuri-mai-neincrezatoare-in-talentul-meu-de-mama/

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.