Dacă ești pasionată de lectură, cu siguranță îți place să citești și cărți despre relația mamă-copil. Să crești un copil e o adevărată provocare și tocmai de asta ne vin în ajutor cărțile, nu neapărat cele de parenting. Chiar și din unele romane putem învăța lecții de viață valoroase, care ne ajută să fim părinți mai buni.
Azi îți propunem 5 cărți despre relația mamă-copil, numai bune de citit în această perioadă, când zilele sunt mai lungi și chiar dacă ai mult de lucru, reușești să iei și o pauză de lectură!
Iubire amară de Elena Ferrante
Romanul spune o poveste despre mame și fiice și despre mănunchiul complicat de minciuni, emoții și amintiri care le leagă. În urma morții premature și misterioase a mamei sale, Delia pornește într-o călătorie inițiatică pe străzile întortocheate și sufocante din Napoli, orașul ei natal, cu dorința de a află adevărul despre familia sa. Câteva telefoane stranii o conduc către descoperiri tulburătoare și neașteptate despre ultimele zile ale mamei sale. Este o analiză a relației mamă-fiică, iar ceea ce se întâmplă poate fi interpretat în multe feluri, în funcție de cititor.
Mamă fericită, copil fericit de Giovanna Gletcher
Autoarea este o mămică a doi copii, care povestește momentele prin care a trecut. Nu oferă sfaturi, îndemnuri. Doar povestește. Și o face atât de frumos, că am rezonat 1000% cu ceea ce spune. E exact cartea care te face să te simți bine, care îți spune: uite, femeie, mai sunt o grămadă de mame de-alde tine, care trec prim momente urâte și frumoase, NU EȘTI SINGURA căreia îi e greu! În plus, cartea povestește și despre relația acesteia cu copiii săi.
Lovește-ți inima de Amelie Nothomb
Cartea prezintă istoria Mariei, o femeie aflată mereu în concurență cu celelalte femei din jurul său, inclusiv cu propria fiică, Diane. Motivul? Aceasta e obișnuită să fie cea mai frumoasă, iar pentru că în copilărie nu s-a bucurat de dragostea mamei, în adolescență insistă să aibă parte de toată atenția celor din jur și își dorește să fie așa toată viața. Nu se întâmplă, pentru că atunci când ajunge să devină mamă, fiica sa Diane este și mai frumoasă decât ea, care nu îi dă nici un pic de dragoste. Aceasta își găsește refugiul în familia bunicilor și în muncă, ajungând să se împrietenească cu doctorița Olivia, cea care doar se folosește de capacitățile acesteia. Eroina noastră devine cardiolog și se conduce după principiul „Lovește-ți inima!”. E o carte pe care ar trebui să o citească orice mamă și fiică, pentru a înțelege și mai bine cum ar trebui să procedeze în raport cu alte femei.
Bastarda Istanbulului de Elif Shafak
Cartea începe cu decizia unei femei de a face avort, dar care renunţă în ultimul moment și decide brusc să păstreze copilul. Acest copil va deveni o tânără profundă și nonconformistă, căreia îi place să cutreiere Istanbulul ascultând vocea lui Johnny Cash și necunoscându-și tatăl. Secretul îl cunoaște doar bunica ei, însă ar putea fi dezvăluit când în viaţa tinerei își face apariţia o prietenă cu origini armenești. „Bastarda Istanbulului” este exemplul perfect de carte despre legătura dintre secretele transgeneraţionale și istoria recentă.
Jurnalul unei iubiri pierdute de Eric-Emmanuel Schmidt
Chiar dacă este o carte despre relația mamă-fiu, se potrivește perfect și atunci când ai o fiică. Cartea spune povestea unui fiu, care încearcă să treacă peste pierderea mamei și despre încercarea de a continua viaţa în absenţa fizică a acesteia. Cartea este portretul iubirii dintre mamă și fiu. Pe această mamă plină de umor, blândeţe, devotament, optimism, șarm, poftă de viaţă, curiozitate, și-ar dori s-o aibă oricine. Aici vei regăsi portretul unei mame pentru care vârsta există doar în buletin.
Lectură plăcută!
Sursa foto – Unsplash