Timpul petrecut cu familia este întotdeauna cel mai prețios. În acest weekend, dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi, pregătește-le ceva gustos. Fie că le gătești un mic dejun delicios, un prânz, sau o cină pe care să o mâncați în liniște, nu trebuie să lipsească ingredientul principal – dragostea.
Iată 3 rețete delicioase pentru acest weekend!
Mic dejun – Ouă coapte în avocado
Ingrediente necesare:
- Ouă
- Avocado
- Ulei
- Sare și piper
Cum se prepară:
Pentru început, taie avocado în jumate și scoate sâmburele și un pic din pulpa acestuia. În scobitura rămasă, sparge un ou. Presară deasupra sare și piper și pune o picătură de ulei. Dă la cuptor pentru 10-15 minute.
Prânz – Pește copt cu legume
Ingrediente necesare:
- Pește
- Roșii
- Ceapă
- Ardei grași
- Un ardei iute
- Un ardei capia
- Pătrunjel
- Cimbru
- Ulei, sare și piper
Cum se prepară:
Spală bine și porționează peștele Condimentează-l cu sare, piper, cimbru și un pic de ulei, apoi învelește-l cu o folie de aluminiu și dă-l la rece pentru 10-15 minute. Între timp, curăță și taie legumele și condimentează-le cu sare, piper, ulei și pătrunjel. Aranjează pe tava unsă cu ulei, câteva rondele de ceapă și ardei, apoi peștele, iar peste el pune roșiile și dă tava la cuptor. Lasă la cuptor, la 180 de grade, timp de 40-45 de minute. Când totul este gata, se servește cu pătrunjel tocat fin și lămâie, alături de un pahar de vin alb.
Cină – Salată cu crudități și piept de pui
Ingrediente necesare:
- Legumele tale preferate, dar în special roșii
- Castraveți
- Ardei gras roșu și galben
- Foi de salată
- Ceapă roșie
- Piept de pui
- Smântână
- Sare, piper negru și piper roșu
- Ulei
Cum se prepară:
Fierbe pieptul de pui, iar când este gata, rumenește-l pe tigaie, într-un pic de ulei. Taie bucăți mari legumele, pune peste ele puiul și asezonează cu un sos făcut din smântână, sare, piper negru și piper roșu. Servește imediat.
Vezi și ”Rețete de salate ușoare potrivite pentur iarnă”!
Poftă bună!