În perioada sarcinii, dar și în primele luni după naștere, organismul femeii suferă modificări nu doar la exterior, ci și la nivel de emoții. Emoțiile, pozitive sau negative, sunt la rândul lor transmise și fătului sau bebelușului. Poate nu știai, dar multe dintre bolile și comportamentele copiilor sunt doar o reflexie a emoțiilor negative sau prost gestionate ale părinților și în special ale mamei. Dacă mama va fi bine, și copilul va fi la fel de bine.
În acest sens, există chiar și studii care demonstrează că substanțele chimice eliberate de corpul mamei, ajung în uter și afectează copilul din burtică sau ajung la sugar prin lapte. Astfel, copiii care au mame ce au suferit în perioada sarcinii, au mai multe șanse de a dezvolta comportamente negative pe parcursul vieții. La celălalt capăt, dacă o mamă este liniștită și fericită în sarcină, va naște un copil calm și fericit de-a lungul vieții.
Cel mai bun lucru pe care o mamă poate să-l facă pentru copilul ei, este să aibă grijă de ea însăși. O mama nu va putea iubi un copil dacă nu se va iubi pe sine, nu va putea accepta un copil dacă nu se va accepta pe sine. Din acest motiv, multe dintre emoțiile pe care o mamă nu le acceptă, sunt reflectate în copil.
Ce simte fătul/bebelușul când mama plânge în sarcină/în alăptare
În corpul unei femei însărcinate, care plânge de tristețe, sunt eliberați hormoni ai stresului. Dacă emoțiile nu se transmit prin placentă și lapte matern, hormonii se transmit. Când la copil ajung acești hormoni, el se va obișnui să fie stresat cronic. Astfel, un copil născut de la o mămică tristă, va fi anxios și va prezenta colici mai mult timp.
Toate bolile sunt cauzate de emoții ascunse
Psihologul spaniol Enrique Corbera Sastre a conceput biodescodificarea, un tip de terapie alternativă, care se bazează pe convingerea că toate bolile sunt cauzate de un conflict emoțional ascuns. Potrivit acestuia:
- Un nou-născut agitat, care plânge mult, este reflexia nervozității și anxietății neexprimate a mamei.
- Dacă părinții se ceartă mult, copilul va avea probleme cu gâtul
- Când mama trece prin situații grele, copilul va acuza dureri de stomac și alte probleme digestive
- Mama care aude adesea critici și reproșuri la adresa sa, va avea un copil cu probleme de auz și otite
- Familia toxică va avea un copil cu astm sau bronșite.
Cum faci să ai emoții pozitive
Cu toții avem zile proaste, dar este foarte important să le facem față focusându-ne pe emoțiile pozitive. Astfel, întotdeauna ai grijă de tine, fă-ți timp pentru un moment de liniște, pentru o cană cu ceai, pentru o carte, pentru o plimbare, shopping sau orice altceva ce-ți aduce plăcere. Lucrează permanent cu tine. O mama fericită și calmă, va avea un copil la fel de calm și fericit.
Sursa foto – Unsplash