Diana Voievuțki este unul dintre cei mai renumiți designeri din țara noastră. Prin talent, dedicație și muncă, aceasta a ajuns să aibă propriul atelier și să fie creatorea celor mai frumoase rochii de mireasă și nu numai.
Designerul a făcut o postare în care povestește în detalii despre sacrificiile făcute în copilărie de dragul pasiunii sale pentru croitorie, și cum a creat prima sa rochie de mireasă, la doar nouă ani.
„Stiți când am cusut prima rochie de mireasă din viața mea? Pe la vreo 9 ani. “Mireasa” norocoasă care mi-a purtat creația era una din păpușile mele. Cea mai urâtă, cred…Da chiar era urâtă păpușa ceea! Și pentru că când am în preajmă pe cineva “jignit de soartă” în mine se trezește super-salvatoarea, am decis să îmi bucur acea urâțenie cu o rochie nouă. Hotărât, să fie de mireasă! Dar cred că cei de vârsta mea, generația care a simțit toată splendoarea anilor ‘90, țin minte cât de modest trăiam. Era un lux să găsească mamele noastre, pe ascuns, pe sub tejghelele “Univermag”-urilor, câte un “otrez” de materie bună, adusă hăt de departe. Eu, copil fiind, în care se năștea un viitor designer, nici nu puteam visa la asemenea noroc. Așa că, taman în ajun de Crăciun, am pus ochiul pe perdeaua de la bucătărie, care era albă și crohmolită- numai bună pentru o mireasă. Mama avea o foarfecă mare și grea, de croitorie, pe care o folosea la croit costumașele de matineu. Chiar era grea, să știți. Eu, marunțică cum eram, am tăiat mai mult decât intenționam. Exact din mijlocul perdelei…..Aveam și tipare, apropo. Mama aduna de prin revistele sovietice “Работница” tot felul de articolașe, pe care îmi făcea o plăcere enormă să le răsfoiesc. Răscolind și învârtind acea mapă groasă de sute de ori, vizualizam, fără să realizez, viitorul meu. Îmi plăcea să mă scufund în visele de copil despre haine elegante, tocuri și femei cochete. Acolo găsisem și tiparul rochiței pentru păpușă….Eu nu țin minte ce a urmat. Bătaie nu am primit, că, din fericire, am avut noroc de părinți înțelegători și înțelepți, care ne acceptau așa cum suntem – cu bune și cu rele. Dar una o țin minte sigur- că acel Crăciun l-am întîlnit fără perdea, dar cu o păpușă în rochie nouă…P. S. Ca să anticipez întrebările, sunt blondă- poza e exact de la începutul carantinei”
