Uneori petele de pe hainele celor mici ne dau bătăi de cap. Fie că mănâncă fructe sau legume, fie că se joacă prin iarbă sau colorează cu carioci, aceștia își pătează hainele. Unele pete se curăță ușor, pe când altele rămân pe haină mult timp, iar aceasta nu mai poate fi purtată.
Azi îți propunem un articol util pentru mămici și îți spunem cum să scapi de petele de pe hainele copiilor!
Din fericire, există soluții care pot ajuta la eliminarea rapidă a petelor. Aceste soluții sunt naturale, nu deteriorează stofa și nici nu conțin substanțe chimice, fiind delicate cu pielea copiilor.
Bicarbonat de sodiu și suc de lămâie
Pentru a prepara cea mai simpla, dar și eficientă soluție pentru pete, ai nevoie de 2 linguri de bicarbonat de sodiu, sucul stors dintr-o jumătate de lămâie și o jumătate de cană de apă caldă. Aplică soluția obținută direct pe pete și las-o să acționeze câteva minute. Clătește apoi hăinuța și repetă dacă este necesar, după care dă haina în mașina de spălat.
Lămâie
Lămâia este ajutorul numărul unu în eliminarea petelor proaspete de fructe sau legume. Tot ce trebuie să faci este să aplici zeamă de lămâie pe pata proaspătă de pe haină și las-o să acționeze până se usucă. Spală apoi în mod obișnuit.
Oțet
Oțetul alb, folosit de gospodine încă din cele mai vechi timpuri, are proprietăți puternice de curățare. Atunci când copilul și-a pătat hăinuța, toarnă câteva picături de oțet pe pete și lasă să acționeze timp de 10 minute, apoi dă haina la spălat. Haina ar trebui să arate ca nouă, fără nici o pată!
Lapte
Laptele se descurcă perfect cu petele proaspete de cerneală și pix. Pentru a îndepărta petele de pe haină, înmoaie o dischetă din bumbac în lapte și tamponează zona murdară. Lasă să acționeze timp de 5-10 minute și spală hăinuța în mașina de spălat rufe.
Apă oxigenată și pastă de dinți
Pentru petele proaspete de sânge, când cel mic se lovește și își pătează haina, e bine să ai la îndemână apă oxigenată. Amestecă puțină pastă de dinți cu apă oxigenată și aplică soluția obținută direct pe pată. Lasă hăinuța la înmuiat timp de jumătate de oră, apoi spal-o în mod obișnuit.
Tu ce alte metode de eliminare a petelor de pe hăinuțele copiilor cunoști? Scrie remediile tale în comentarii.
Sursa foto – Unsplash