Odată cu sosirea verii, soarele devine tot mai fierbinte. Din păcate, pentru că ne dorim să profităm din plin de razele acestuia, de multe ori ne alegem cu arsuri de piele și insolații, iar ceea ce ar trebui să fie un bronz frumos, devine ceva neplăcut. Acest lucru se întâmplă și în cazul copiilor care, fiind în vacanță petrec foarte mult timp afară, fără a se proteja de soarele fierbinte.
Iată câțiva pași de urmat pentru a preveni insolația la copii și ce e de făcut dacă cei mici nu-și doresc să stea în casă la orele de vârf!
Insolația reprezintă starea de o supraîncălzire a organismului, când temperatura corpului crește la 40 de grade Celsius. Aceasta apare atunci când temperatura mediului în care ne aflam este foarte ridicată, iar noi transpirăm excesiv din cauza căldurii și nu consumăm suficiente lichide pentru a acoperi pierderea. Atunci când nu este tratată, insolația poate afecta rapid creierul, inima, rinichii și mușchii.
Insolația poate fi de două feluri:
Clasică – apare atunci când o persoană nu transpiră normal sub influența razelor solare
De efort – apare în maximum câteva ore de la întreținerea unui efort fizic sub razele fierbinți ale soarelui
Care sunt simptomele insolației
Insolația se manifestă prin mai multe simptome, cum ar fi:
- Fotofobia
- Dureri de ochi
- Epuizare
- Dureri de cap
- Somnolență
- Congestie a feței
- Neliniște
- Greață
- Amețeli
- Tegumente palide, reci și umede
- Lipsa poftei de mâncare
- Ulterior poate surveni pierderea cunoștinței sau febra
Dacă nu primește un tratament corespunzător pentru aceste simptome, insolația se va manifesta prin:
- Tegumentele care devin fierbinți, roșii și uscate
- Transpirație excesivă
- Vărsături severe, în jet
- Diaree
- Tahicardie
- Anxietate
- Respirație dificilă
- Convulsii
- Pierderea cunoștinței pentru mai mult de un minut
Cum prevenim insolația
Pentru a preveni insolația, în special la copii, este nevoie de urmat câțiva pași simpli, dar extrem de necesari. Astfel:
- Este indicat să se evite expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11:00-18:00
- Evitarea activităților fizice solicitante în acest interval de timp
- Acoperirea capului cu o pălărie, șapcă sau alt echipament de protecție atunci când copilul stă în soare
- Alternarea expunerii la soare cu odihnă la umbră (10 minute la umbră pentru fiecare oră de expunere la soare)
- Consumul de lichide
- Purtarea hainelor ușoare din fibre naturale în culori deschise
- Utilizarea cremelor cu protecție solară mare la fiecare 1,5 ore pe zonele expuse
- Copiii să nu fie lăsați în mașina parcată, nici în situațiile în care geamul este deschis sau autovehiculul se află la umbră.
IMPORTANT! Dacă observăm la copil orice simptom de supraîncălzire este recomandat să ne adresăm urgent medicului sau celui mai apropiat punct de servicii medicale.
Sursa foto – Unsplash