Plasticinografia: Ce este și ce beneficii are pentru copii

Plasticinografia sau modelarea plastilinei este o activitate interesantă și distractivă, practicată din copilărie. Acest material simplu și accesibil, poate fi utilizat nu doar de către copii, ci și de către adulți. Plasticinografia nu este deloc dificilă, iar de ea se poate bucura oricine. Copiii care știu să lucreze cu plastilina sunt capabili să trăiască doar emoții pozitive, pe care nici desenul, nici dansul și nici alte activități handmade nu le pot înlocui.

Cu ajutorul plastilinei, copiii pot crea diverse imagini sau chiar compoziții întregi. Mai mult chiar, aceștia își fac propria lume colorată și dezvoltă numeroase abilități.

Cum alegem plastilina potrivită

Din păcate, majoritatea plastilinei din comerț conține o mulțime de componente chimice. Totuși, există și variante mai puțin toxice sau chiar din ingrediente naturale.

Copiii foarte mici au nevoie de o plastilină moale, ușor de modelat, din componente vegetale. În cazul în care aceștia, din curiozitate, o vor pune în guriță, nu prezintă nici un pericol, având la bază amidon sau făină.

Copiii mai mari pot lucra și cu plastilină tare, pe care pur și simplu o vor încălzi în mâini, chiar dacă aceasta este o metodă deja învechită, având în vedere că plastilina în sine ar trebui să fie elastică. Pentru aceștia este potrivită plastilina pe bază de ceară, care la temperatura camerei se înmoaie și nu se lipește de mâini.

Plastilina clasică, sub formă de blocuri, conține ingrediente chimice. Aceasta este foarte ușor de modelat după ce e încălzită în mâini, însă poate lăsa pete. Din acest motiv, este indicată folosirea mănușilor și a șorțului, cât și a plăcilor pentru sculptură.

E bine de știut că atunci când avem nevoie de compoziții mai complexe, indicată este plastilina dură.

Beneficiile plasticinografiei

Modelarea argilei a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Odată cu industrializarea și apariția plastilinei, aceasta a devenit accesibilă oricui. Astfel, încă de la grădiniță se pune accent pe lecțiile de modelare, aceasta având numeroase beneficii pentru dezvoltare copiilor:

  • dezvoltă memoria
  • dezvoltă logica
  • crește sensibilitatea senzorială
  • promovează percepția texturii, greutății, formei, culorii
  • dezvoltă abilitățile motorii fine ale mâinilor,
  • dezvoltă gândirea spațială
  • dezvoltă fantezia și imaginația
  • favorizează perseverența
  • dezvoltă gândirea creativă
  • te învață să obții rezultatul muncii tale și, dacă este necesar, să corectezi greșelile
  • formează abilitatea de a planifica timpul
  • copilul învață să vadă frumosul în tot ce-l înconjoară.

Important! Materialul cu care urmează să lucreze copilul trebuie să fie întotdeauna curat, fără praf sau alte particule. Chiar dacă se amestecă diverse culori, această plastilină își va păstra proprietățile și vă putea fi reutilizată.

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.