E important de știut că, în timpul sarcinii, femeile sunt mult mai expuse riscului de a avea diverse afecțiuni legate de dantură. Acestea se dezvoltă în primul rând din cauza modificărilor hormonale care au loc în organism, cât și din motivul scăderii capacității de apărare imunitară, de aceea igiena orală la femeile însărcinate este extrem de importantă.
Ce schimbări se produc în sarcină
În perioada sarcinii se produc numeroase schimbări în organismul unei femei, care au impact direct asupra sănătății orale.
Printre acestea:
- Nivel crescut de estrogen, care duce la aparitia gingivitei (sângerarea gingiilor)
- Schimbarea compoziției salivei, care favorizează depunerea plăcii bacteriene pe suprafața dinților
- Vărsăturile repetate care cresc aciditatea din cavitatea bucală, cauzând demineralizări ce duc la eroziuni dentare sau la apariția cariilor
- Insuficiența vitaminelor A, B și C are , care duce la scăderea legăturii dintre celulele epiteliale și la apariția inflamațiilor.
Ce e de făcut?
Pentru a rezolva aceste probleme e nevoie de schimbarea modului de igienă a danturii. Astfel, stomatologii vin cu mai multe recomandari, printre care:
- utilizarea unei periuțe de dinții moi
- folosirea unei paste de dinți cu un conținut mai ridicat de fluor
- apa de gură cu fluor
- clătirea gurii cu o soluție de bicarbonat de sodiu dupa fiecare episod de voma sau reflux gastric
- detartrajul și periajul profesional
- creșterea cantității de calciu la 1 g/zi
- complex de vitamine
De cele mai multe ori, femeile însărcinate au teama de a merge la stomatolog, pentru a nu afecta în vreun fel sarcina, însă este o practică greșită. Din contra, este indicat ca la cea mai mică problemă apărută, femeia să se adreseze la medic pentru a evita o eventuală infecție.
E adevărat, anestezicele sau antibioticele trebuie evitate, însă decizia se ia doar împreună cu medicul. Iar vizita la stomatolog, alimentația corespunzătoare și igiena corectă, vor ține departe de boli orice femeie însărcinată.
Sursa foto: Unsplash