Bâlbâiala la copii. Când devine un motiv de îngrijorare?

Oricine se confruntă uneori cu bâlbâiala. Noi, maturii, facem acest lucru pentru că uităm anumite cuvinte sau ne dorim să explicăm cât mai mult, într-un timp foarte scurt. În cazul copiilor însă, aceasta poate ascunde emoții destul de covârșitoare, pe care nu le pot gestiona. Totuși, atunci când copiii încep să vorbească, din dorința de a spune cât mai multe, repetă unele sunete sau anumite silabe, dar asta nu înseamnă că sunt bâlbâiți.

Când devine bâlbâiala la copii un motiv de îngrijorare, află din acest articol!

Bâlbâiala este denumită științific balbism. Aceasta reprezintă o tulburare de vorbire în care este afectată cursivitatea exprimării. Atunci când spunem despre un copil că este bâlbâit, acesta:

  • repetă unele cuvinte
  • prelungește unele sunete
  • blochează anumite sunete
  • pronunță cuvinte întrerupte
  • crispează fața
  • clipește rapid
  • face diverse grimase
  • prezintă diverse gesturi ale mâinilor
  • manifestă transpirație
  • are ticuri
  • își smuncește capul
  • manifestă înroșirea feței
  • îi tremură buzele sau maxilarul
  • are jenă
  • face pauze mari înainte de a vorbi.

Când apare bâlbâiala la copii?

În majoritatea cazurilor, balbismul apare în jurul vârstei de 3-5 ani, atunci când copilul știe deja să vorbească. Specialiștii susțin că frecvența bâlbâielii la băieți față de fete este de 3:1, mai mare în mediul urban decât în cel rural și descrește dinspre țările occidentale spre cele orientale. E bine de știut că micuţii care încep să se bâlbâie înainte de vârsta de 3-5 ani au şanse mai mari de vindecare. Atunci când prezenţa tulburării durează mai mult de 1-2 ani, riscul cronicizării nu se cunoaște încă, deoarece nu au fost realizate suficiente studii în acest sens.

De ce apare bâlbâiala la copii?

Teoriile spun că bâlbâiala apare în urma unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos și a unor întârziere psiho-fizice generale. Dar există teorii care atribuie un rol central factorilor de mediu și emoționali, precum: stările de nervozitate, de anxietate, fobiile, atitudinea negativă față de vorbire, tulburările comportamentale, greșelile de educație, pedepsele, pretențiile excesive ale părinților, stresul puternic.

Ce e de făcut?

Atunci când vorbirea copilului este însoțită de bâlbâială, părinții trebuie să solicite ajutorul unui specialist. Cu ajutorul unei terapii corespunzătoare, micuții învață să depășească prin joacă problema bâlbâielii.

Sfaturi pentru părinți

  • Oferiți-i copilului un exemplu de comunicare verbală – vorbiți cu el lent, calm, clar
  • Când copilul vorbește, mențineți cu el un contact vizual și ascultați-l cu atenție
  • Exersați cu copilul respirația. Respirația incorectă afectează direct vorbirea.
  • Oferiți-i copilului un mediu relaxant pentru a vorbi
  • Nu întrerupeți copilul atunci când vorbește și nu-i adresați întrebări
  • Vorbiți cu copilul despre bâlbâială, să o accepte și să nu se incomodeze din cauza acesteia
  • Nu forțați copilul să vorbească în fața persoanelor străine
  • Încurajați copilul să ia pauze în timpul vorbirii, ori de câte ori are nevoie

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.