Cadouri pentru copiii de 1-2 ani. Iată ce să alegi!

În curând copilul tău va împlini vârsta de 2 anișori, iar tu ești în căutarea cadoului potrivit pentru aniversarea acestuia. Ține cont de faptul că cel mic  încă nu știe să se joace cu multe lucruri și jucăriile pe care le primește trebuie să fie sigure, astfel încât să nu fie înghițite sau să nu îi pună viața în pericol. În jurul vârstei de 2 ani copiii sunt interesați de jucării pe care să le poată purta peste tot cu ei, să le poată trage sau împinge.

 Dacă trebuie să cumperi un cadou pentru un copil de 2 ani, noi îți venim în ajutor cu unele sugestii.

1.Puzzle

Pentru această vârstă este indicat puzzle-ul din câteva bucăți mari, pe care copilul să le poată manevra. Chiar dacă la început va avea nevoie de ajutorul tău, cu timpul va recunoaște imaginile și va reconstrui singur. Acest joc ajută la dezvoltarea gândirii și a intuiției.

2.Jucării pentru baie

Pentru copii, momentul în care fac  băiță este una din activitățile preferate. Ce-ai zice dacă i-ai dărui copilului de 2 anișori o jucărie care să-l bucure și mai mult în timpul băiței? O cărticică rezistentă la apă, o rățușcă sau un peștișor de cauciuc este cadoul ideal. Dacă ai un buget mai mare, poți opta pentru o măsuță acvatică cu diverse activități.

3.Trenuleț din cuburi

Un trenuleț din cuburi de lemn este jucăria care îl va ține ocupat mult timp pe copil, căci le poate suprapune și dărâma, oferindu-i momente de distracție. Acesta îl va ajuta să înțeleagă mecanismele de construcție.

4. Fructe, legume și vase din plastic

Oferindu-i în dar copilului fructe, legume și veselă din plastic, acesta cu ușurință va imita treburile tale din bucătărie. Alături de tine va spăla produsele, le va decoji sau curăța, va pregăti mâncare și astfel, va deveni un copil responsabil.

5.Volan muzical

Dacă obișnuiți să călătoriți, îi poți dărui copilului un volan muzical. Astfel acesta va putea imita mișcările șoferului, dezvoltându-și abilitățile motorii și imaginația.

6.Cărți cu povești

Cărțile sunt cadouri potrivite oricărei vârste. Din multitudinea de cărțulii pentru copii cu siguranță vei avea ce să alegi. Trebuie doar să ții cont de faptul că la această vârstă copiii sunt atrași de imaginile viu colorate.

Tu ce cadou alegi pentru cea de-a doua aniversare a copilului tău?

sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.