Cum scăpăm de dependența de zahăr. Sfaturi și trucuri

Când consumăm zahăr, crește dopamina, hormonul plăcerii și al euforiei. Însă odată cu consumul repetat, receptorii se adaptează și ne dorim să luăm din ce în ce mai mult pentru a simți aceeași senzație. Astfel apare dependența, iar consumul de prea mult zahăr aduce cu sine probleme serioase de sănătate: scade imunitatea organismului, crește riscul de infecții, boli autoimune și cancer, scade circulația sângelui și scurtează durata de viață.

De ce este greu să scăpăm de zahăr?

E bine de știut că zahărul este peste tot, în majoritatea alimentelor, chiar și în cele la care nu ne așteptăm: conserve, cereale, dressinguri pentru salate, sosuri, supe, pâine. Aproape tot zahărul consumat de noi vine din alimentele procesate, nu din mâncarea gătită acasă.

Atunci când consumăm prea mult zahăr, scade glicemia, lucru care duce la neliniște și agitație din cauza creșterii hormonilor de stres. Astfel, pentru a ne calma, simțim nevoia de a mânca rapid ceva dulce. Acest lucru duce la dependență, iar dacă încercăm să renunțăm la zahăr, nu ne va fi deloc ușor.

Din cauza că organismul nostru nu mai știe să își ia energia din grăsime, ci doar din zahăr, la prima etapă vor apărea diverse simptome:

  • stări depresive
  • anxietate
  • nervozitate
  • neliniște
  • iritabilitate
  • astenie fizică
  • tulburări de somn
  • treziri în timpul nopții
  • oboseală
  • scăderea puterii de concentrare

Dacă urmezi câteva mici trucuri, timp de câteva săptămâni vei reuși să scapi de dependența de zahăr.

Planifică-ți mesele

De cele mai multe ori, consumăm prea mult zahăr pentru că avem mese dezechilibrate, nu mâncăm atunci când ne este cu adevărat foame și confundăm pofta cu foamea. Pofta e dependența de dopamină, pe când foamea înseamnă necesitatea de a oferi organismului nutrienți necesari pentru o bună funcționare. Astfel, atunci când îți este foame, nu consuma calorii goale (ronțăieli), ci organizează-ți mese hrănitoare, cu alimente neprocesate, bogate în proteine, fibre și grăsimi sănătoase. În plus, nu mânca haotic, ci doar la anumite ore.

Diminuează stresul

Știm că atunci când suntem stresați, neliniștiți și anxioși, simțim nevoia de a mânca ceva dulce. Ei bine, de data aceasta ar fi bine să te abţii măcar 10-15 minute și vei observa cum această dorință dispare. În tot acest timp, fă activități care să te liniștească. În plus, încearcă să găsești cauzele stresului, căci acestea nu vor fi rezolvate cu o ciocolată sau o felie de tort.

Bea apă

Când simți nevoia de a bea ceva, bea doar apă. Lasă la o parte băuturile carbogazoase, sucuri, freshuri pline de zahăr, care cresc insulina. Apă simplă, la temperatura camerei, este cea care te va hidrata și te va ajuta să scapi de pofta de dulce.

Fă sport

Sportul crește rezistența la insulină, iar glicemia nu va mai crește și scădea brusc. Astfel, nu vei simți nevoia de a consuma ceva dulce. În plus, în timp ce faci sport, se elimină endorfine, substanțele analgezice naturale, care îți dau o senzație de bine, căci au efect euforizant. Ideal este să faci sport de 3-4 ori pe săptămână.

Nu te du la cumpărături când ești flămândă

Atunci când ești flămândă și mergi la cumpărături, vei avea tendința de a cumpăra tot felul de alimente nesănătoase, pe care ulterior va trebui să le consumi, căci ai cheltuit bani pe ele. Înainte de a merge la magazin, mănâncă ceva sănătoși și sățios, apoi cumpără doar ceea de ce ai cu adevărat nevoie.

Citește etichetele

După cum am menționat, zahărul se regăsește peste tot, chiar și în alimentele la care nu ne așteptăm. Deși, dacă au o etichetă, probabil conțin și zahăr, totuși înainte de a cumpăra anumite produse, ar fi indicat să citim și eticheta. Zahărul are foarte multe denumiri sub care se poate ascunde pe etichete: Sucroză, Zaharoză, Dextroză, Fructoză, Galactoză, Glucoză, Lactoză, Maltoză, Dextrină, Malț, Maltodextrină, Melasă și orice sirop.

Dormi suficient

Pentru a avea energie și imunitate este foarte important să dormi suficient. Somnul aduce liniște și calmează, iar lipsa acestuia crește neliniștea, stresul și poftele de dulce.

Tu cum faci față poftei de dulce?

Sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.