Garoul de păr sau „sindromul turnichetului” – Cum îl prevenim

De foarte multe ori se întâmplă ca un bebeluș să plângă fără motiv și, deși i se creează tot confortul necesar și este alăptat, nu poate fi consolat. Acest lucru ar trebui să-i pună în gardă pe părinți și să înceapă a inspecta foarte atent corpul micuțului, în special extremitățile. De ce? Pentru că ar putea avea „sindromul turnichetului” sau un garou de păr.

Garoul de păr reprezintă un fir de ață sau de păr, care se încolăcește în jurul degetului, piciorului, mâinii sau chiar a penisului copilului și îl strangulează. Este foarte ușor de confundat cu adânciturile degetelor, dar provoacă dureri insuportabile, căci firul de păr taie pielea și uneori poate duce chiar la amputare.

Care sunt semnele garoului de păr?

În primele 3-4 luni, mamei începe să îi cadă părul, iar bebelușul este din ce în ce mai activ, ceea ce-l face să fie în contact cu tot mai multe obiecte. Pe multe dintre acestea ar putea cădea fire de păr de-ale mamei, care ulterior s-ar putea prinde de degețelul copilului.

Primul semn al garoului de păr este umflarea și înroșirea părții afectate, urmată de plânsul de neconsolat al copilului.

Ce e de făcut

Există două lucruri principale de subliniat: în primul rând, nu e posibil de făcut nimic pentru a preveni acest lucru și, în al doilea rând, extrem de rar se poate ajunge la vătămări grave, cum ar fi amputarea. Totuși, dacă părinții observă firul de păr încolăcit în jurul degetului copilului, nu ar trebui să încerce să-l îndepărteze, ci să ceară ajutor specializat. Cu cât copilul este văzut și tratat mai devreme de un medic, cu atât va fi mai ușor de îndepărtat firul de păr înfășurat în jurul degetului lui.

Pentru a preveni dezvoltarea sindromului turnichetului, este necesar ca mama să aibă mereu părul prins, pentru a împiedica atât căderea acestuia, cât și un posibil incident. De asemenea, corpul bebelușului trebuie inspectat minuțios ori de câte ori există posibilitatea. O altă acțiune pe care o poate face orice mămică în acest sens, este să verifice hainele copilului înainte de a-l îmbrăca.

Bine de știut! Garoul de păr poate fi prezent nu doar la bebeluși, ci și la copiii mai mari, de aceea e necesar periodic de inspectat extremitățile acestora.

sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.