În multe case, cina reprezintă masa cea mai importantă a zilei, când este prezentă întreaga familie. Acolo unde există copii mici, aceasta este pregătită cu atenție, astfel încât să fie sănătoasă și sățioasă pentru cei mici. Cina trebuie să conțină alimente care să poată fi consumate fără probleme și de către copii. Și asta pentru că după ora 18 digestia e mult scăzută, iar cantitatea de energie de care corpul are nevoie este mai mică.
Pentru ca digestia să nu fie îngreunată, iar somnul odihnitor, seara copiii e bine să consume proteine slabe: carnea slabă de pui, curcan sau pește, dar și lactatele moi, alături de legume, dar și de o mică porție de carbohidrați complecși, precum pastele integrale, orezul, boabele sau chiar pâinea integrală.
Găsești în acest articol câteva idei gustoase și sănătoase de cină pentru copii!
Pui cu sos
Pentru această rețetă vei avea nevoie de carne de pui dezosată, 400 ml smântână, 400 ml sos de roșii, ceapă, usturoi, unt, condimente.
Cum se prepară
Într-o tigaie, pune untul să se topească, apoi adăugă ceapa și carnea de pui, tăiată cuburi mari. Lasă să se gătească puțin, apoi adăugă restul ingredientelor. Lasă să fiarbă sub capac, până când carnea este gata. Dacă îți dorești sos mai îngroșat, poți adăuga două linguri de amidon de porumb. Serviți cald, cu orez.
Tortilla cu pui și legume
Pentru această rețetă vei avea nevoie de tortilla, carne de pui dezosată, roșii, ardei gras roșu și verde, ceapă, maioneză făcută acasă, verdeață.
Cum se prepară
Gătește carnea de pui, fie la tigaie, fie la cuptor. În aceeași tavă gătește timp de 3-5 minute roșiile, ardeii și ceapa, tăiate felii. Condimentează, apoi pune amestecul pe foile de tortilla. Adaugă maioneză de casă și serviți calde, decorate cu verdeață.
Salată de ton și castravete murat
Pentru această rețetă vei avea nevoie de o conservă de ton, iaurt grecesc, zeamă de lămâie, ceapă tocată mărunt, castraveți murați tocați mărunt, frunze de salată, zeamă de lămâie, condimente.
Cum se prepară
Amestecă într-un vas iaurtul, zeama de lămâie, un pic de sare și condimentele. Scurge de zeamă tonul și adaugă-l peste amestecul obținut. Adaugă apoi ceapa, castraveții și salata și amestecă bine.
Alte idei gustoase și sănătoase
- Quiche Lorraine
- Pui cu cartofi copți
- Salată de ton cu ardei gras
- Mâncare de mazăre cu pulpe de pui și salată de legume
- Ardei umpluți
- Chifteluțe din legume sau carne cu orez sau piure
- Șnițel la cuptor cu salată de legume
- Pește cu orez și legume
Pentru a evita monotonia în meniu, dar și lipsa de inspirație, este bine să avem o listă cu idei de cină, la care să apelăm ori de câte ori avem nevoie.
Poftă bună!
Sursa foto – Unsplash