Modalități de a purta eșarfa în această primăvară

Primăvara, în special în diminețile și serile răcoroase, eșarfa este un accesoriu nelipsit din ținuta unei femei. Fie că ai un look casual sau unul de birou, eșarfa poate fi asortată cu orice haină, ținând cont de modelul acesteia. De asemenea, poate nu te-ai gândit, însă eșarfa poate fi purtată nu doar la gât sau pe cap, ci chiar și pe post de centură.

Iată câteva modalități de a purta eșarfa în această primăvară!

Poartă eșarfa ca pe o bandană

Dacă ai o eșarfă mică, dintr-un material subțire, o poți purta pe cap, ca o bandană. Vei obține astfel un look retro, care va atrage toate privirile. Dacă ești suficient de îndrăzneață, poți pune peste ea și o pălărie în stil cowboy.

Poartă eșarfa în jurul cocului sau a cozii

Când alegi să îți faci un coc, pentru a-i da un aer mai puțin rigid, prinde în jurul acestuia o eșarfă subțire și mică. La fel poți proceda și atunci când ți-ai prins părul într-o coadă de cal. Lasă marginile eșarfei să atârne, pentru un look jucăuș și rebel.

Poartă eșarfa la gât

Cea mai simplă metodă de a purta o eșarfă este să o prinzi la gât sau într-un nod franțuzesc. Dar pe cât de simplă e, pe atât de bine arată și aduce valoare ținutei pe care o porți. Prinsă astfel, eșarfa se potrivește mai mult ținutelor elegante sau office. Însă dacă alegi să o porți prinsă într-un nod coborât, cu capetele lăsate să curgă în jos, se va potrivi și stilului casual.

Poartă eșarfa pe post de curea

Atunci când îmbraci o pereche de blugi sau chiar o fustă care are nevoie de curea, înlocuiește-o cu o eșarfă. Astfel vei adăuga ținutei un aer chic și nu vei trece neobservată.

Poartă eșarfa pe post de brățară

O eșarfă mică, din mătase, colorată, prinsă la încheietura mâinii și accesorizată cu o broșă, te va ajuta să creezi o brățară unică. Astfel, vei adăuga oricărei ținute o notă de originalitate.

Poartă eșarfa sub gulerul cămășii

Dacă obișnuiești să porți zi de zi ținute office, adaugă-le o notă personală cu ajutorul eșarfelor. Tot ce trebuie să faci este să le prinzi sub gulerul cămășii. Acest mic truc va mai potoli ținuta sobră.

Poartă eșarfa la geantă sau rucsac

Când ai o geantă sau un rucsac de care te-ai plictisit, dar de care nu vrei să te despărți, adaugă-i o notă nouă cu ajutorul unei eșarfe. Astfel, ținutele tale elegante vor deveni mai jucăușe.

Sfat: Dacă alegi să porți o eșarfă foarte colorată, optează pentru o ținută în culori neutre, potolite.

sursa foto – Unsplash

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.